marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Polonia. Președintele anunță că va promulga legea privind Holocaustul

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat, marţi, că va promulga lege privind Holocaustul, care impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv pentru cetăţeni străini, pentru menţionarea termenului ‘tabere poloneze ale morţii’ şi pentru sugerarea ‘în mod public şi împotriva realităţii’ a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă.
Și asta, conform Agerpres care citează Reuters, în ciuda
protestelor venite din partea Israelului, SUA şi Ucrainei
Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste, scrie sursa citată.

”Am decis să semnez legea şi să sesizez prin urmare Tribunalul Constituţional. Este o soluţie care, pe de o parte, protejează interesele Poloniei, demnitatea noastră şi interesul istoric, pentru ca aprecierile despre noi făcute în lume să fie oneste şi să nu fim defăimaţi ca stat şi naţiune. Pe de altă parte, ea ţine cont de sensibilitatea persoanelor pentru care problema amintirii istorice a Holocaustului rămâne extrem de importantă”, a declarat Duda, citat de postul public de televiziune polonez, menționează Agerpres.
Israelul susține că legea va deforma adevărul, iar SUA afirmă că legea riscă să aibă ‘repercusiuni asupra intereselor şi relaţiilor strategice ale Poloniei, inclusiv cu SUA şi Israel’.

Politica