sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Romanescu a pus pauză în proiectul cu administratorul public al Târgu Jiului

Planul primarului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, de a avea administror public al urbei nu prea are cum să devină realitate. Cel puțin nu acum și nu în formula pe care edilul a gândit-o. Deși a făcut demersurile necesare în Consiliul Local pentru încadrarea prin concurs a unui administrator public, proiectul lui Romanescu a fost respins de consilierii din majoritatea PSD-ALDE-PSRo. Edilul a precizat că administratorul public s-ar fi ocupat foarte mult cu atragerea de fonduri pentru dezvoltarea oraşului şi cu implementarea proiectelor. Romanescu a luat decizia ca momentan să nu mai insiste cu această idee și speră să găsească o cale de înţelegere pe această temă în Consiliul Local Târgu Jiu.

Politica