sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanți încătușați. Droguri, aduse în țară prin vama Calafat, în lăzi cu portocale

Patru bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri. Aceștia au adus droguri în țară, prin vama Calafat, ascunse în lădițe cu portocale. Anchetatorii au făcut șapte percheziții în acest caz.

Potrivit DIICOT, cei patru sunt Cismaru Nicolae, zis „Toboșaru”, acuzat de săvârşirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc (faptă din data de 29.01.2018); Tănasie Ionel Cristian, acuzat de săvârşirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc (faptă din 29.01.2018) și de trafic de droguri de risc (faptă din 29.01.2018); Zmaranda Petre Daniel, zis ”Pepsi”, arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în stare de recidivă și în formă continuată (3 acte materiale din datele de 29.10.2017, 09.11.2017 și 29.01.2018) și Popescu Ioan Lucian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (19.11.2017).

Potrivit anchetatorilor, Cismaru Nicolae, zis Toboșaru, a fost cel care a adus drogurile, un kilogram de cannabis, în țară, cu o mașină. Le-a ascuns într-o lădiță cu portocale și a trecut prin vama Calafat. Le-a dus până în județul Vâlcea, unde urma să le predea unui alt inculpat din dosar și să primească pentru ele 20.000 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză s-a reţinut că, în noaptea de 28/29.01.2018 inculpatul Cismaru Nicolae, zis „Toboșaru”, a introdus pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei Calafat, pe cale rutieră, din Grecia, într-o lădiţă din material plastic plină cu portocale, un pachet înfăşurat cu bandă scotch, ce conţinea cantitatea de aproximativ 1 kg de cannabis, pe care ulterior l-a transportat până în judeţul Vâlcea.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul Cismaru Nicolae zis Toboșaru” a traficat cantitatea de droguri de risc la instigarea inculpatului Tănasie Ionel Cristian, care i-a solicitat să introducă drogurile de risc pe teritoriul României, să le transporte ulterior până în Rm. Vâlcea pentru a-i fi predate în schimbul sumei de 20.000 lei.

La data de 29.01.2018, în jurul orelor 19:00, inculpatul Tănasie Ionel Cristian a fost prins în flagrant în Rm. Vâlcea, în timp ce tranzacţiona, în vederea traficării, drogurile anterior menționate”, arată DIICOT.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că inculpații se ocupau cu traficul de droguri încă de anul trecut.

(…) încă din luna octombrie 2017 inculpații Cismaru Nicolae, Tănasie Ionel Cristian, Zmaranda Petre Daniel și Popescu Ioan Lucian s-a implicat în derularea traficului intern și internațional de droguri. Se reţine că la data de 29.10.2017 lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Rm.Vâlcea l-au depistat pe inculpatul Zmaranda Petre Daniel, în timp ce deținea în autoturismul pe care îl utiliza (în urma producerii unui eveniment rutier) un număr de 6 bile din staniol ce conțineau 3,92 grame de canabis.

De asemnenea, la data de 19.11.2017 inculpatul Popescu Ioan Lucian a fost depistat de către lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Rm.Vâlcea în timp ce deținea în buzunarul vestei o bilă mare din staniol ce conținea droguri de risc (circa 17,05 grame)”, potrivit procurorilor.

Marți, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au făcut șapte percheziții domiciliare în acest caz, în Râmnicu Vâlcea și Stoenești, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate telefoane mobile, cartele SIM, semințe de cannabis, 15 gr. de fragmente vegetale, un grinder, un cântar, precum și alte substanțe ce urmează să fie expertizate, 120.000 de lei și 160 de euro.

Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Politica