sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Proiect de 5 milioane de euro pentru comunitatea din Coțofenii din Față

Un proiect în valoare de 5.000.000 de euro va fi implementat, la începutul lunii februarie, în comuna Coțofenii din Față. Prin acest program cu finanțare nerambursabilă se urmărește diminuarea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din cadrul comunității marginalizate.

Potrivit primarului comunei Coțofenii din Față, Constantin Cârciumaru, activitățile ce vor urma a fi desfășurate privesc persoanele defavorizate, existând pârghii pentru o intervenție pe categorii de vârstă.

Este un proiect foarte bun pentru oamenii din comuna noastră. Vom semna finanțarea undeva la începutul lunii februarie 2018. Sunt 600 de beneficiari, atât copii cât și vârstnici. Vom încerca să reînviem tradițiile lor, meșteșugurile, iar cei care au o experiență în acest sens să fie coordonatori. Vom face ateliere, ceva de genul. Cadrele didactice de la școala noastră sunt implicați în proiect, unitatea de învățământ fiind parteneră. Întreaga activitate se va desfășura la noi în comună”, a precizat Cârciumaru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Gamă largă de activități

Proiectul își propune diminuarea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din cadrul comunității marginalizate din comuna Coțofenii din Față, adresându-se nevoilor specifice ale 600 de membri ai grupului țintă prin furnizarea de servicii integrate: facilitarea accesului la educație și sprijinirea prevenirii și reducerii abandonului școlar pentru copiii din comunitatea marginalizată; sprijinirea accesului și menținerii pe piața muncii prin calificare, ucenicie și plasare a persoanelor din această comunitate; stimularea inițiativelor antreprenoriale prin formare și sprijin pentru potențialii antreprenori; ameliorarea condițiilor de locuit prin măsuri de reabilitare sau extindere pentru locuințe și dotarea acestora cu bunuri esențiale; asigurarea de servicii medicale și medico-sociale; susținerea egalității de șanse, promovarea interculturalității, combaterea discriminării și implicare activă prin măsuri de inovare socială.

Politica