Handbalistele au reușit și cea de-a treia victorie în grupa A la Campionatul Mondial din Germania. Tricolorele s-au impus marți seara împotriva unei adversar valoros, și anume reprezentativa Spaniei.
A fost un meci greu pentru românce, unul tensionat și cu multe emoții pentru naționala noastră. La pauză, România a condus cu 9-7, diferență ce a reușit să și-o păstreze și la finalul meciului, când tabela a indicat 19-17 tot în favoarea echipei tricolore. Această victorie a adus selecționatei lui Martin Ambros calificarea în optimile de finală, ocupând în acest moment primul loc în grupa A cu șase puncte.
„Când câştigi, întotdeauna înseamnă că ai făcut o treabă bună. Dar mai mult decât acest rezultat, decât această victorie, a fost calea pe care am urmat-o. Am trecut prin momente dificile şi la începutul partidei şi după pauză. Pe final de meci am fost însă foarte puternici din punct de vedere mental. Ne-am păstrat calmul, echipa nu s-a dat bătută, a continuat să lupte până în ultimul moment. Cel mai bun exemplu a fost Florianu. După tot ce a păţit, ne-a spus că vrea să joace, că poate să ajute în continuare echipa. Acesta este doar un exemplu despre ceea ce vorbesc, mai mult decât faptul că ai câştigat sau nu un joc, adică o stare de spirit. Exact aşa arată, ne oferă puncte foarte importante pentru viitor”, a declarat selecționerul României, Martin Ambros, după victoria cu Spania.
„Îmi pare rău pentru Spania, pentru că nici ei nu au meritat să piardă azi. Au luptat până la final, ambele echipe au ratat multe şanse în atac. Jocul a fost foarte important pentru clasament şi probabil de aceea nu am făcut poate cel mai bun joc în atac, nici România, nici Spania. S-a pus tot efortul în apărare, de asemenea portarii au fost la înălţime. Şi Spania a luptat pentru victorie, în sport uneori nu este plăcut să pierzi după un asemenea joc, dar balanţa a înclinat de această dată în favoarea noastră”, a mai spus antrenorul.
“Ne concentrăm să ne îmbunătățim jocul”
Chiar dacă această victorie înseamnă mult pentru România, antrenorul echipei naționale nu vrea să se încânte peste măsura de acest succes, pentru că Mondialul este abia la început și mai sunt multe meciuri de disputat. Ceea ce este important pentru el este dezvoltarea jocului astfel încât echipa să fie echilibrată între atac și apărare.
„Acum ne aşteptăm să facem un joc complet, nu foarte bun în atac, nu foarte bun în apărare, dar nici foarte rău în atac, nici foarte rău în apărare. Cu un joc normal în ambele compartimente. În final, lăsaţi-mă să vă spun ceva. Este doar prima fază a competiţiei, am câştigat doar un singur meci. Ne concentrăm doar la următorul joc cu Angola. Doar acesta este obiectivul nostru, să încercăm să menţinem nivelul în apărare, să încercăm să ne îmbunătăţim nivelul în atac”, a conchis Ambros.
România va întâlni Angola în această seară de la ora 19.00, în a patra etapă a grupelor Campionatului Mondial desfășurat în Germania. Pentru tricolore este important acum să ocupe un loc cât mai bun în grupă pentru a întâlni un adversar mai facil în faza optimilor.