sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Video/ Trei femei s-au bătut în fața elevilor, în curtea unei școli din Slatina

UPDATE/ Protagonistele au fost identificate de polițiști.
Scandalul ar fi pornit de la o datorie. Două dintre femei, cumnate, s-au întâlnit întâmplător la școală și au început să se certe pentru bani, iar în scandal a intervenit și sora uneia dintre ele.
„Se fac cercetări pentru loviri sau alte violenţe. Persoanele au fost identificate şi în cursul acestei zile vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Slatina pentru lămurirea tuturor aspectelor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a precizat comisarul Mihai Mihalache.


Trei femei s-au bătut crunt, în curtea Şcolii Gimnaziale „Ştefan Protopopescu” din Slatina, marţi dimineaţa, incidentul petrecându-se în văzul copiilor lor, dintre care unul era în cărucior, dar şi în fața elevilor de toate vârstele care treceau pe acolo. Cineva a filmat incidentul, iar cazul este cercetat de poliţişti.

 

În imaginile video se vede cum două femei o băteau pe cea de a treia, chiar la intrarea în şcoală a elevilor. La scandal asista şi un copil de doar câţiva ani care plânge zgomotos. Spre final, femeile sunt despărţite de doi bărbaţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentanţii Poliţiei Slatina au declarat că nimeni nu a sesizat incidentul, nici pe 112 neexistând vreun apel. Oamenii legii s-au deplasat la Şcoala „Protopescu” pentru a cerceta faptele.

Nu avem nicio sesizare. Nu ştim despre vreun incident petrecut în locaţia indicată de dumneavoastră. Vom cerceta faptele de violenţă filmate. Avem deja doi colegi la Şcoala Nr. 2 care verifică situaţia”, a declarat adjunctul Poliţiei Municipiului Slatina, Mihai Mihalache.

Şi la nivelul şcolii a fost deschisă o anchetă, potrivit inspectorului şcolar General Adrian Bărbulete: „Incidentul nu era cunoscut la şcoală. Urmează ca doamna director să facă cercetări să vadă despre ce este vorba, care au fost împrejurările. Este o anchetă la nivelul şcolii, iar inspectoratul şcolar va fi informat în scris, pentru a şti exact cum stau lucrurile şi cum au stat lucrurile”.

 

Politica