miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

SCM Craiova începe lupta în CEV Cup

Voleibaliștii lui Dan Pascu vor disputa în această seară manșa tur a 16-imilor CEV Cup, competiție europeană la care s-au calificat după ce au ocupat locul doi în campionat sezonul trecut. Echipa craioveană va juca în această fază contra turcilor de la Ziraat Bankasi Ankara, iar primul meci are loc în Sala Polivalentă din Craiova începând cu ora 18.00 în această seară.

Formația turcă s-a clasat pe locul trei în stagiunea trecută, iar în acest sezon este la acest moment lider al clasamentului, cu o singură înfrângere în 11 meciuri. SCM Craiova are însă un sezon mai slab decât cel precedent, iar jocul echipei nu arată deloc consistent. Elevii lui Pascu au a doua șansă în fața turcilor, dar asta trebuie să îi motiveze și mai mult să facă un joc bun care să le schimbe aparențele negative create în acest sezon prin evoluțiile slabe.

Suntem la un nou început de drum în cupele europene. Întâlnim o echipă foarte puternică, cu un buget impresionant, care are jucători din naţionala Poloniei, Germaniei şi Turciei. Este o formaţie cu un joc solid, în viteză. Sper într-o evoluţie bună a jucătorilor, meciurile din cupele europene te motivează altfel, decât cele din campionat. Încercăm să facem un meci bun şi un rezultat pe măsură, care să ne dea şanse pentru retur. Sper ca fani să fie alături de noi şi în acest joc şi să ne poarte spre un nou succes în cupele europene”, a declarat Dănuţ Pascu, antrenor S.C.M. Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica