sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Zeci de elevi, evacuați din sala de clasă din cauza fumului degajat de sobă

Dezinteresul autorităților locale din comuna Dănești-Gorj, privind siguranța elevilor din localitate, și-a spus cuvântul în dimineața zilei de luni. Astfel, din cauza lipsei investițiilor la Școala cu clasele I-IV Văcarea, sat aparținând comunei Dănești, sobele au început să cedeze, pereții clădirii fiind și ei într-un stadiu avansat de degradare. Luni, imediat după ce femeia de serviciu a aprins focul în sobă, fumul a cuprins o întreagă sală de clasă, elevii fiind evacuați la timp.

Edilul comunei Dănești, Emilian Rusu, cunoaște situația școlii din satul Văcarea, recunoscând faptul că de o perioadă bună de timp nu au fost făcute investiții la această unitate de învățământ. Mai grav este că reprezentanții Primăriei Dănești au fost informați despre starea școlii, mai exact a surselor de căldură, de săptămâna trecută. S-a promis luarea măsurilor ce se impun, coșurile sobelor nefiind însă curățate.

Am discutat cu viceprimarul care ştia de situaţie, am înţeles că în week-end trebuia să intervină cineva de la primărie şi nu a intervenit. Acum trebuie să găsim o soluţie pentru a desfăşura orele de curs normal. Reprezentanţii Primăriei Dănești au venit săptămâna trecută la şcoală şi au promis că se va remedia, dar lucrurile nu s-au remediat”, a precizat Lavinia Cernătoiu, învățătoare în cadrul Școlii cu clasele I-IV Văcarea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu este prima dată când se întâmplă”

Incidentul de luni nu este singurul de acest fel. Autoritățile au în plan o reabilitare a acestei clădiri, dar momentan este vorba doar despre un viitor proiect.

Situaţia a fost constatată la ora 07.30, luni dimineaţa, când eu am venit la şcoală. Copiii începeau să vină în sala de clasă, soba care este pe lemne degaja un fum intens în interior, din cauza faptului că, probabil, coşul nu este curăţat. Nu este prima dată când se întâmplă. Fumul nu a ieşit pe coş şi a ieşit în spaţiul sălii de clasă. Au fost părinţi care au spus că au copii cu probleme şi au cerut permisiunea de a-i lua acasă, cu menţiunea de a recupera orele, alţii au aşteptat să deschidem geamurile”, a mai spus Cernătoiu.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au derulat o verificare în acest caz. Potrivit Georgetei Popescu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, la Şcoala din Văcarea învaţă simultan în aceeaşi sală de clasă 17 elevi de la clasa pregătitoare, precum şi de la clasele a II-a şi a IV-a.

Politica