sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Animale ucise de urs la Ilovița în conacele de pe munte

Zeci de localnici din satul Bahna sunt alarmați după ce un urs a coborât pe dealurile din apropierea satului și le-a ucis animalele. În aceste zone oamenii au conace unde își țin oile și caprele în perioada iernii, iar în ultima săptămână sălbăticiunile au omorât nu mai puțin de 50 de oi și capre. Sătenii, care sunt speriați și se tem că vor fi atacați și ei de urși, cer ca autoritățile să ia măsuri și animalele sălbatice să fie relocate, dar și să fie despăgubiți pentru pierderile suferite.

Prima dată ursul a atacat săptămâna trecută, când au fost ucise 40 de animale. Localnicii spun că acestea nu erau păzite peste noapte, dar le-au închis într-un gard din scândură. Inițial nu au știut cine le-a omorât apoi și-au format bănuiala că ar putea fi o ursoaică cu pui, pentru că au găsit urme în apropierea conacelor. Oamenii spun că înțeleg că zona este protejată pentru că face parte din Parcul Natural Porțile de Fier, dar cer ca și ei să fie protejați de sălbăticiuni, pentru că se tem să mai iasă din case. Primarul comunei Ilovița, Dumitru Pătăşanu, dorește rezolvarea problemei dar nu știe soluția concretă.

Situaţia este cam gravă, pentru că animalele cetăţenilor sunt puse în pericol de, cred că un urs, mai mult ca sigur este o ursoaică cu pui, iar cetăţenilor le este şi frică să iasă noaptea afară din gospodărie, pentru că după cum am văzut în ultimul timp, urşii atacă peste tot. Ar cam trebui luate măsuri de cei care au fondurile de vânătoare, în pază, să ia măsuri cu aceşti urşi, pentru că după ce că sunt animalele puţine şi se cresc foarte greu, rămân şi fără animalele acestea, nu ştiu ce vor face”, a spus primarul Ştefan Pătășanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentanții Gărzii Forestiere din Mehedinți au declarat că cei în cauză nu vor putea fi despăgubiţi pentru că legea spune că animalele trebuie adăpostite în locuri păzite pe timpul nopţii ca proprietarii să primească daune. În ce priveşte relocarea ursului, ursoaicei, aceeaşi sursă susține că şi la nivelul judeţului Mehedinţi urmează să fie aplicată în curând o procedură conform căreia jandarmii se vor ocupa de tranchilizarea şi relocarea animalelor care aduc pagube în gospodăriile oamenilor.

Politica