Piteşteanul care şi-a ucis fosta iubită cu mai multe lovituri de cuţit, în iarna anului trecut, într-o pădure de la marginea localităţii Optaşi-Măgura, a fost condamnat la închisoare pe viață de magistrații Curții de Apel Craiova, după ce Tribunalul Olt hotărâse o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Bogdan Ionuţ Frâncu, originar din Piteşti, care la începutul lunii decembrie a anului trecut şi-a omorât iubita, Cristina Marin, o tânără de 30 de ani, din Scorniceşti, şi-a aflat, marți, sentinţa definitivă. El își va petrece restul vieții în închisoare. De asemenea, bărbatul a fost obligat de instanţă să plătească 140.000 de lei, daune morale pentru membrii familiei tinerei care s-au constituit părţi civile, dar şi 25.000 lei, daune materiale. Potrivit procurorilor, în după amiaza zilei de 11 decembrie 2016, bărbatul, în timp ce se afla împreună cu victima, fosta sa prietenă, în autoturism, pe raza oraşului Scorniceşti, sat Bălţaţi, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit în zona inimii. Ulterior, bărbatul a aruncat trupul neînsuflețit al tinerei într-o pădure din Optași, după care a fugit către Pitești. Potrivit oamenilor legii, după ce a comis crima, bărbatul a sunat-o pe sora victimei spunând că i-a făcut rău surorii sale și că și el își va lua viața. Speriată, sora victimei a sunat la 112, alertând poliția. Din păcate, pentru tânăra de 30 de ani, Cristina Marin, oamenii legii nu au mai putut face nimic. Cel suspectat de omor a fost găsit la un hotel din Pitești, Blue Night, iar în parcarea imobilului au găsit și mașina cu care acesta a plecat de la locul faptei. Arma crimei, un cuțit, a fost găsit în autoturism. Bărbatul și-a recunoscut fapta și i-a condus pe polițiști în locul în care a abandonat-o pe tânără.