sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ucigaşul băiatului din Brastavăţu, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Marius Ionuţ Geapana, tânărul în vârstă de 20 de ani din Brastavăţu, care a ucis un adolescent în vârstă de 14 ani, din aceeaşi localitate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii luate, miercuri după-amiază, de judecătorii Tribunalului Olt.

Geapana fusese reţinut, marţi seara, sub acuzaţia de omor, iar miercuri după-amiază a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile. Instanţa a admis solicitarea procurorilor, decizia nefiind definitivă.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în noaptea de 2 spre 3 octombrie 2017, acesta l-a bătut pe minor, lovindu-l iniţial cu pumnul în zona feţei, apoi, cu un cuţit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cadavrul victimei a fost găsit, decapitat, în dimineaţa zilei de marţi, 3 octombrie 2017, de către săteni, iar în urma examinării s-a apreciat de către medicul legist, că leziunile traumatice s-au putut produce prin acţiune animală.

„În prezent, cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei şi mobilului crimei”, se arată într-un comunicat remis de procurori.

Politica