sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Runcu, Hollywood de Gorj

Primărul localității Runcu, Adi Cîmpeanu, vrea să scrie numele localității pe care o conduce pe creasta munților, cu litere uriașe, asemenea Hollywood-ului. Conform pandurul.ro, proiectul tot este amânat în funcție de priorități, de aproape trei ani, pentru că edilul vrea să se ocupe, mai întâi, de infrastructură și școli, după care își va vedea și acest vis împlinit.

„Muncim la drumuri, la școli, canalizare, sala de sport. Am vrut să fac proiectul în acest an, dar nu am mai avut bani. În acest an, am avut foarte multe proiecte depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală și, spre surprinderea noastră, toate au fost aprobate. Avem și partea noastră de cofinanțare, undeva la 80% din bugetul local, și nu ne mai ajungeau banii și pentru alte proiecte. Nu am putut nici anul trecut să-l duc la îndeplinire pentru că am avut, la fel, multe șantiere. Sper să reușesc la anul”, a declarat primarul Adi Cîmpeanu pentru sursa citată.

Transportul cu elicopterul și poziționarea literelor uriase pe creasta munților ar urma să coste 20.000 de euro. Primarul speră să găsească banii necesari în bugetul pe anul 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Exemple asemănătoare de orașe sunt și în Brașov, Deva, dar și în Dolj, în comuna Podari.

Politica