sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

An de foc pentru pompierii doljeni

466 de incendii de vegetație uscată au avut loc, în județul Dolj, de la începutul anului și până acum. Cifra este foarte mare, după cum au declarat reprezentanții ISU Dolj în cadrul unei conferințe de presă.

Ne confruntăm cu cel mai mare număr de incendii de vegetație uscată, 466 de incendii și intervenții pentru lichidarea acestora, în care s-au înregistrat arderi la 3.424 ha terenuri cu vegetație uscată. Mai grav, au ars 148 de culturi de cereale păioase, 4 ha culturi mazăre furajeră, 70 ha litieră de pădure și chiar și 20 ha la fondul forestier”, a explicat col. Adrian Păduraru, şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Dolj.

Acesta a spus că, în doar două zile, la finele săptămânii trecute, au fost 30 de incendii de vegetație uscată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ne confruntăm cu un sezon canicular și secetos, iar cumulativ, această stare de fapt duce la cel mai mare număr de incendii. Chiar săptămâna trecută, numărul incendiilor s-a amplificat foarte mult, în data de 18 august am avut, în aceeași zi, 18 intervenții la astfel de incendii de vegetație uscată. În data de 19 au fost 12 incendii, din care scot în evidență, Craiova, cart. Mofleni, 64 ha vegetație uscată. În aceeași zi, la Sălcuța – 5 ha, Vela – 70 ha de vegetație uscată și 2 de viță de vie, iar la o oră diferență, la Vârvoru de Jos, au ars 600 ha de vegetație uscată”, a mai spus col. Păduraru.

De cele mai multe ori, cei care provoacă aceste incendii rămân neidentificați.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica