sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiu în Drobeta Turnu Severin. A luat foc un depozit de mase plastice

fum-deseuriUn puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, în Drobeta Turnu Severin, la un depozit de deșeuri din mase plastice.

Focul a izbucnit în jurul orei 17.30 și a cuprins o suprafață de 600-700 metri pătrați din depozit.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fața locului avem șase autospeciale cu apă și spumă, de la trei subunități din județul Mehedinți. Avem în sprijin și un serviciu privat pentru situații de urgență și doi operatori economici. În acest moment incendiul este localizat și se lucrează la lichidare”, a precizat lt. Col. Flavius Iscru, locțiitor comandant Detașament, din cadrul ISU Mehedinți.

După izbucnirea incendiului, un nor gros de fum și cenușă s-a ridicat în zonă. Comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți se află la fața locului pentru a monitoriza situația. Societatea care deține depozitul a fost amendată anul acesta pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, șeful Gărzii de Mediu Mehedinți.

Firma colectează mase plastice, apoi le face granule și din granule face folii și a fost amendată în data de 05.04. 2017 pentru depozitare necontrolată de deșeuri. Avem autolaborator cu care monitorizăm toate zonele și după ce va ieși buletinul de analiză vom vedea și dacă a fost vorba de poluare. Vom face și noi anchetă în acest caz”, a declarat Cătălin Tutilescu, comisar -șef al Gărzii de Mediu Mehedinți.

Cauzele producerii incendiului urmează a fi stabilite după ce pompierii vor reuși să stingă flăcările.

Politica