vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Taxa de ridicare a mașinilor, la discuții în CL/ „Sunt persoane care aleg să încalce Codul Rutier!”

Consilierii locali au votat, joi, cuantumul taxei de ridicare și transport a mașinilor parcate neregulamentar, la nivelul municipiului Craiova. Aceasta este de 300 de lei, de 150 de lei în cazul în care șoferul ajunge la mașină înainte ca aceasta să fie dusă în spațiul de depozitare, iar taxa de depozitare, pe 24 de ore, este de 10 lei. Unul dintre consilieri a considerat că „ne apucăm să alergăm după șoferi”, spunând că taxa este cam mare, însă administratorul public a explicat că există oameni care aleg să parcheze neregulamentar și, astfel, să încalce prevederile Codului Rutier, astfel că trebuie sancționate.

Discuții pe tema taxei de ridicare, transport și depozitare a mașinilor parcate neregulamentar, în plenul ședinței Consiliului Local de joi. Consilierul local PNL Flavius Sirop a spus că tariful i se pare destul de mare, dând exemplul Primăriei Sectorului 4 București, unde tariful este de 75 de lei/mașină.

Să ne apucăm să sancţionăm şi să tăiem când o să avem noi suficiente locuri de parcare pentru toţi şoferii din Craiova sau pentru toate nevoile lor. Nu zic, această măsură poate fi aplicată în cazuri de încălcare flagrantă, adică în care se parchează pe treceri de pietoni, în care se parchează în apropierea unui spital și se blochează accesul. De acord, dar nu să ne apucăm să alergăm după șoferi unde credem noi că este mai puțin important, sau peste tot. De asemenea, la acest punct, mă întreb de ce nu au fost achiziționate până acum utilajele respective, de ce noi, în momentul în care ne apucăm să ridicăm mașinile, să alergăm după șoferi și să-i taxăm cu 300 de lei, de ce o facem cu niște utilaje închiriate și nu am finalizat deja procedurile de achiziție?”, a întrebat Flavius Sirop.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu înțeleg de ce faceți atât tam-tam referitor la niște persoane care aleg să greșească și să încalce Codul Rutier”

Răspunsul a venit din partea administratorului public al municipiului, Sorin Manda. Acesta a explicat că Bănia are un tarif mai mic decât orașele cu care se poate compara, atrăgând, totodată, atenția asupra faptului că oamenii care parchează neregulamentar aleg să facă asta.

În primul rând, domnule consilier, vorbeați despre tarife. Bănuiesc că ați citit și ați ales doar punctul care v-a căzut dumneavoastră bine. Vă pot da exemple de tarife din alte municipii, de seama Craiovei. La Sibiu este 450 de lei, la Cluj Napoca este 495 de lei, la Timișoara este 450 de lei, la Alba Iulia 417, la Buzău 500, la Iași 450, la Ploiești 450. Deci, toate tarifele sunt mai mari decât în Craiova, există doar precedentul pe care l-ați menționat dumneavoastră, Primăria Sectorului 4. Când exista în vigoare vechiul regulament de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, și când domnul Florescu (actual consilieri local PNL – n.r.) era director la RAT, taxa era tot 300 de lei, la un salariu minim de 750 de lei, acum salariul minim este 1.450 de lei. Nu înțeleg de ce faceți atât tam-tam referitor la niște persoane care aleg să greșească și să încalce Codul Rutier. Nu se ridică mașina parcată regulamentar, nu se face vânătoare de mașini. Sunt persoane care văd semnul de staționare interzisă, văd trecerea de pietoni sau trotuarul și aleg ei, asumându-și plata unei penalități, atât din punct de vedere rutier cât și din punct de vedere tehnic, să facă acest lucru”, a explicat Sorin Manda.

Încalcă Codul Rutier, dar parcarea subterană tot goală rămâne

Acesta a reamintit, totodată, că procedura de achiziție este în curs atât pentru două mașini speciale pentru ridicare de mașini, cât și pentru închirierea unei autoutilitare care să ridice mașinile parcate neregulamentar, pe o perioada de timp determinată, până la momentul la care se încheie achiziția pentru cele două autoutilitare.

Discuția este cu atât mai interesantă cu cât parcarea subterană, după cum a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu, pentru Jurnalul Olteniei, într-un interviu anterior, nu depășește niciodată un grad de ocupare de 20% și este situată în zona centrală. Cel mai probabil, în discuție este vorba despre comoditatea oamenilor care aleg să parcheze cât mai aproape de locul unde au treabă.

În curând, la nivelul centrului orașului, va fi implementat și un sistem de parcare cu plată prin SMS. Cei care vor alege să parcheze în centrul orașului, pe locurile special amenajate, vor trebui să plătească o taxă de 2 lei/oră, pe care o vor achita prin SMS.

Politica