sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Gruparea de traficanţi de droguri, din care făcea parte şi un brancardier de la SJU Slatina, la judecată

Traficanţii de droguri din Slatina, săltaţi la începutul lunii iunie de procurori şi poliţişti în urma unor percheziţii, au fost trimişi în judecată de DIICOT Olt, printre inculpaţi numărându-se liderul grupării, Marius-Ionuţ Iordache, zis „Atomenu”, dar şi brancardierul de la Spitalul Slatina, Ilie-Leonard Lale, zis „Doc” sau „Leo”.


Au fost trimişi în judecată, în stare de arest, următorii: Marius-Ionuţ Iordache, zis „Atomenu”, liderul grupării, Marius-Ionuţ Manda, Claudiu-Silviu Manda, Petrişor-Rareş Denghel, Cezar-Bogdan Jumate şi Ilie-Leonard Lale, zis „Doc” sau „Leo”, brancardierul de la Morga Slatina.

Ana Lilea, concubina lui „Atomenu”, a fost trimisă în judecată sub control judiciar, în timp ce Ionuţ Costin Chiriţă va ajunge în faţa judecătorilor Tribunalului Olt, în stare de libertate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reţeaua de trafic cu droguri de risc a fost destructurată, în dimineaţa zilei de 6 iunie, când au fost efectuate, de procurorii DIICOT Olt, împreună cu poliţiştii şi jandarmii, şase percheziţii domiciliare, la Slatina.

Procurorii DIICOT spun că, în momentul în care primeau o comandă, membrii grupului se deplasau cu autoturismele în diferite zone din municipiul Slatina, unde livrau comenzile încasând sume între 10 şi 25 de lei, în funcţie de produs, respectiv ţigarete confecţionate sau produse cu materiale vegetale.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, în momentul în care liderul grupării, Marius Ionuţ Iordache, zis Atomenu, avea dificultăţi în procurarea substanţelor cu efecte psihoactive, de pe raza municipiului Craiova, partenerii săi Ana Lilea şi Marius Ionuţ Manda produceau singuri substanţe cu efecte psihoactive prin amestecarea plantelor de salvie cu acetonă ori alcool etilic. Astfel, produsul creat avea efecte psihoactive diferite față de substanţele psihoactive cumpărate de pe raza municipiului Craiova. Din acest motiv, consumatorii, mulţi dintre ei elevi ai unor şcoli din Slatina, ajungeau în stare gravă la spital.

„În urma investigaţiilor efectuate în cauză s-a constatat că respectivele produse comercializate de către membrii grupului au provocat consumatorilor de astfel de produse, în special minori, stări de somnolenţă, de debarasare de la viaţa cotidiană, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, iar mulţi dintre aceştia au avut perioade în care, după consumarea acestor produse, au fost internați în stare gravă în unităţi spitaliceşti”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Peste 10 kilograme de droguri, comercializate din februarie 2016

Bazele grupului de traficanţi au fost puse, începând cu luna februarie 2016, de către Marius-Ionuţ Iordache, zis „Atomenu”, liderul grupării, şi Ana Lilea, partenera acestuia, Marius-Ionuţ Manda, Claudiu-Silviu Manda. Ulterior, la grup au aderat Cezar Bogdan Jumate, Rareş Petrişor Denghel şi Lale Ilie Leonard.

„Drogurile şi substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive erau procurate de pe raza municipiului Craiova sau prin plasarea unor comenzi on-line pe diverse site-uri, iar ulterior erau preparate, ambalate şi comercializate către diverse persoane de pe raza judeţelor Olt şi Vâlcea. S-a reţinut că membrii grupului distribuiau produsele atât în zona Progresul, cât şi în zona unei şcoli generale şi a unui liceu”, au mai spus anchetatorii.

Potrivit DIICOT, din luna februarie 2016, inculpaţii au comercializat peste 10 kilograme de droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în valoare de peste 300.000 lei, către diverse persoane de pe raza județului Olt.

În urma percheziţiilor domiciliare, desfăşurate marţi, anchetatorii au ridicat diverse cantităţi de droguri, un pistol cu bile calibrul 4,5 milimetri și sumele de 163.800 lei, 100 dolari și 6.350 euro.

Traficanţii îşi împărţiseră oraşul pe zone


Anchetatorii au stabilit că, de o perioadă bună de timp, membrii grupului practic îşi împărţiseră zonele în care distribuiau drogurile.

Cezar-Bogdan Jumate şi Petrişor-Rareş Denghel vindeau în zona Şcolii Generale nr. 5, dar şi pe străzile Păcii şi Trandafirilor.

Ilie-Leonard Lale, zis „Doc” sau „Leo”, distribuia drogurile în principal în zona Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”. De asemenea, el vindea şi în spatele domiciliului său, în zona „la garaje”.

Marius Ionuţ Manda, Claudiu Silviu Manda, Ana Lilea şi Marius Ionuţ Iordache se ocupau în zona Progresul, pe străzile Sergent Major Constantin Dorobanţi, şi Basarabilor.

Potrivit procurorilor DIICOT, Ionuţ Costin Chiriţă „apela” la site-uri specializate pentru aprovizionarea grupului cu substanţe psihoactive, atunci când „Atomenu” nu putea să le procure personal, de la Craiova.

De cealaltă parte, Cezar Bogdan Jumătate îşi procura substanţele psihoactive de pe diverse site-uri, pentru care plătea cu moneda virtuală bitcoin.

Şapte dintre membrii grupului au fost reţinuţi de procurori şi au primit şi mandate de arestare preventivă pe 30 de zile, emise de către Tribunalul Olt: Marius-Ionuţ Iordache, zis „Atomenu”, liderul grupării, şi Ana Lilea, partenera acestuia, Marius-Ionuţ Manda, Claudiu-Silviu Manda, Petrişor-Rareş Denghel, Cezar-Bogdan Jumate şi Ilie-Leonard Lale, zis „Doc” sau „Leo”, brancardierul de la Morga Slatina. Până la urmă, Ana Lilea a fost plasată sub control judiciar, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova.

Politica