sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Eșec în primul test din Austria, dar Mangia a fost mulțumit de jocul echipei

La finalul săptămânii trecute CSU Craiova a disputat primul amical din stagiunea de pregătire de pe pământ austriac. Trupa lui Mangia a întâlnit bulgarii de la ȚSKA Sofia, care s-au impus în cele din urmă cu scorul de 4-2, după ce la pauză tehnicianul echipei oltene a ales să introducă o echipă ultra tânără. În prima repriză formația craioveană, având pe teren garnitura de bază, a condus la un moment dat cu scorul de 2-0 prin dubla reușită de Ivan (min. 2, 19), însă formația bulgară a egalat până la finalul primei părți, prin golurile reușite de Angelov (31) și Kolev (38).

La pauză Devis Mangia a schimbat complet liniile și a trimis pe teren jucătorii tineri din lot care sunt prezenți în cantonamentul din Austria. Craiovenii nu au mai marcat deloc în a doua repriză, în timp ce echipa din Sofia a înscris de două ori. Kolev a reușit dubla în minutul 72, iar Nedialkov a stabilit scorul final de 4-2 cu puțin timp înainte de încheierea meciului. Chiar dacă echipa pe care o pregătește a pierdut amicalul, italianul Devis Mangia s-a arătat mulțumit de evoluția jucătorilor de la Craiova, remarcând aspecte pozitive în joc.

„Am făcut un meci bun. În prima repriză am avut multe ocazii și puteam marca de mai multe ori. Una peste alta echipa a avut o prestație bună. În repriza a doua am introdus în teren mai mulți jucători tineri care s-au implicat foarte mult. Sunt multe aspecte pozitive pentru că este normal ca echipa să fie obosită din cauza antrenamentelor solicitante din ultimele zile, dar băieții sunt implicați și ăsta este cel mai important lucru. Sunt mulțumit de toată echipa, atât în prima repriză cât și în cea de a doua. S-au implicat foarte mult și echipa și-a atins obiectivele de pregătire în această etapă”, a declarat Mangia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CSU Craiova a început meciul cu ȚSKA Sofia în următoare formulă: Calancea – Dimitrov, Barthe, Kelic, Briceag, Băluță, Enache, Gustavo, Mateiu, Bancu, Ivan. După pauză, echipa craioveană a fost reprezentantă de: Mitrovic – Vlădoiu, Popov, Screciu, Petre, Buzan, Drăghici, Bîrzan, Popescu, Burlacu, Jurj.

Craiova întâlnește campioana Bulgariei în Austria

Oficialii craioveni au stabilit și cel de-al doilea joc amical din acest cantonament. Formația din Bănie va da piept cu o altă echipă de la sud de Dunărea, dar de această dată una mai puternică, și anume cea care a câștigat în ultimii șase ani campionatul din Bulgaria. CSU Craiova se va testa, miercuri, de la ora 19.00 (ora României), împotriva echipei Ludogorets pe terenul SVK Arena din localitatea Kirchbichl.

 

Politica