sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Călin Popescu Tăriceanu: ALDE propune pentru Primăria Craiovei femeie destoinică

Un oraș care este bine gestionat nu înseamnă numai latura clasică a activității de administrare a serviciilor publice să fie bine pusă la punct, ci înseamnă un element în plus pe care Anișoara Stănculescu l-a evidențiat în programul ei și anume componenta economică, a declarat, miercuri, la Craiova, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a venit, miercuri, în Craiova, însoțit de Daniel Chițoiu, secretar general ALDE, pentru a-și arăta susținerea față de candidatul partidului la funcția de primar al municipiului, Anișoara Stănculescu.

Nu știu dacă este o întâmplare sau nu, iată că după Olguța Vasilescu care a avut la Craiova un exercițiu de succes ca primar și a ajuns și ministru, ALDE propune pentru Primăria Craiovei tot o femeie, o femeie destoinică, cu pricepere. M-am uitat peste programul ei politic pentru Primăria Craiovei și am reținut câteva lucruri care mi se par importante pentru dezvoltarea orașului. Poate mulți își pun problema, că după Olguța Vasilescu, care a fost apreciată, dacă după rezultatele pe care le-a obținut mai e ceva de făcut în Craiova. Eu cred că oricât de bun ar fi un primar, și Olguța Vasilescu a fost un primar bun, întotdeauna mai rămâne de făcut. Cetățenii, în mod normal, doresc să trăiască tot mai bine, așteptările sunt din ce în ce mai mari. Un oraș care este bine gestionat nu înseamnă numai latura clasică a activității de administrare a serviciilor publice să fie bine pusă la punct, ci înseamnă un element în plus pe care Anișoara Stănculescu l-a evidențiat în programul ei și anume componenta economică. Într-o economie de piață nu guvernul creează locurile de muncă, ci mediul de afaceri și de aceea este foarte important ca un primar modern să aibă o viziune de dezvoltare economică pentru oraș ceea ce face programul Anișoarei Stănculescu. Craiova, din acest punct de vedere al dezvoltării este deficitară. Aveți investiția Ford, dar este nevoie și este loc de mai mult”, a spus președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anișoara Stănculescu a precizat că proiectul său pentru Craiova a fost întocmit împreună cu specialiști din mai multe domenii.

Ambiția mea de olteancă, ambiția noastră este ca orașul nostru de suflet, Bănia noastră europeană-cum o numim noi în proiectul nostru, să revină între primele patru orașe ale țării, în ceea ce privește dezvoltarea, să fie un pol de dezvoltare regional. Împreună cu echipa mea am gândit acest proiect, alături de specialiști, bineînțeles, pentru dezvoltarea accelerată a Craiovei. El cuprinde și obiective majore, dar și unele care țin de problemele de zi cu zi ale craiovenilor”, a afirmat Anișoara Stănculescu, candidat ALDE la Primăria Craiovei.

Președintele ALDE Dolj, Ion Cupă, a precizat că reprezentanții organziației s-au ținut de toate promisiunile pe care le-au făcut de la desemnarea candidatului, adăugând:

Mai fac o promisiune, aceea că ne vom bate de la egal la egal cu ceilalți candidați pentru Primăria Craiovei”.

Politica