sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Biblioteca “Exilului la Paris”, mai bogată

Biblioteca exilului românesc la Paris, care va deveni Muzeul Exilului, se extinde cu noi documente unice. Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” din Craiova intră în posesia corespondenței private a scriitorului Vintilă Horia. Anunțul a fost făcut de directorul Bibliotecii „Aman”, Lucian Dindirică, în cadrul ședinței de joi a Consiliului Județean Dolj.

„Săptămâna trecută am finalizat documentele, adică am semnat contractul de donație între familia scriitorului Vintilă Horia și Biblioteca Județeană și vom prelua tot ce înseamnă corespondența privată. O parte am adus-o, ce a fost mai prețios pentru că mi-a fost, efectiv, teamă să o las, după ce am găsit-o acolo, urmând ca în aproximativ o lună de zile să transportăm 50 de cutii în care se vor afla toate cărțile din biblioteca scriitorului, dar și manuscrise și documente. Am adus o corespondență inedită cu Mircea Eliade, deja am făcut demersuri să luăm și duplicate, adică ce i-a scris și Vintilă Horia lui Mircea Eliade, se află la Chicago în Biblioteca Universității de acolo. Am adus 5.000 de hârtii, fiecare hârtie fiind practic o scrisoare adresată de cineva din exilul lui Vintilă Horia. Este mai puțin important ce a scris Vintilă Horia din ceea ce am comparativ cu ceea ce îi scriau ceilalți și unul dintre ei este Mircea Eliade. Am un dosar care însumează cred că peste 60 de scrisori manuscrise. Pe de altă parte, poate cea mai importantă captură cum am denumit-o și ne-a pătruns nouă în limbaj este toată arhiva scriitorului Leonid Mămăligă, el a scris sub pseudonimul Leonid Arcade. Este cel mai bogat român care a trăit în perioada exilului la Paris și este cel care prin propria lui contribuție finanța acel cenaclu în care toți scriitorii români din exil veneau la el în casă în mansarda pe care deja o cedase acestui cenaclu, își citeau operele în primă lectură, printre aceștia fiind Eliade, Cioran. Partea senzațională a acestei arhive este compusă din casetele audio care merg, au fost deja verificate. Domnul Basarab Nicolescu mi le va aduce săptămâna viitoare când va veni la Craiova să primească titlul de cetățean de onoare. Pe data de 15 iunie, deja am contractat serviciile de transport, sunt aproximativ 70 de cutii, cam 50 de metri cubi de arhivă casete și cărți”, a afirmat Dindirică.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova dispune deja de o colecție de cărți și documente care reunește scrieri remarcabile, inaccesibile publicului larg până acum, în “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între scriitorii prezenți în colecția donată de acad. Basarab Nicolescu întâlnim nume importante ale exilului românesc precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Claude Sernet, Horia Stamatu, Victor Brauner, Benjamin Fondane, Prințesa Marta Bibescu, Elena Văcărescu, Pius Servien, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Pamfil Șeicaru, Gherasim Luca, Ștefan Lupașcu, Eugen Ionescu, Basarab Nicolescu ș.a. Fapt inedit, conexiunile și legăturile întreținute de acad. Basarab Nicolescu cu diverse personalități ale exilului românesc s-au concretizat într-o serie de cărți purtând autografe prețioase și dedicații ale unor scriitori consacrați precum A.D. Xenopol, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Virgil Ierunca, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Octavian Vuia, Pamfil Șeicaru, Mioara Cremene, Horia Damian ș.a.
În ceea ce privește publicațiile periodice, este de remarcat valoarea pe care o are colecția completă a uneia dintre cele mai prestigioase reviste care a apărut la Paris, în intervalul 1969-1986. Este vorba despre revista “Limite”, Virgil Ierunca și N. Petra fiind doi dintre coordonatori. Tot în format complet, revista “3e Millénaire”, editată la Paris, din al cărei comitet de redacție au făcut parte Ștefan Lupașcu și Basarab Nicolescu, prezintă un deosebit interes pentru cercetătorul fenomenului trandisciplinarității. De asemenea, la fel de importante sunt revistele “Contrapunct”, “France-Soir”, “La Nouvelle République”, “La France Catholique”, “Les Nouvelles Littéraires”, dar și celebrul număr dedicat marelui Brâncuși al Revistei “The Little Review”, din toamna anului 1921.
De asemenea, colecția reunește afișe și fotografii inedite, invitații și cataloage de expoziții (unele cu inscripții manuscrise), texte, tăieturi de presă, plachete, scrisori document ce îi au drept autori pe Vintilă Horia, Ștefan Lupașcu, Panait Istrati ș.a.

Politica