sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Șpăgarii cu BMW și-ar putea afla sentința la sfârșitul lunii

Tribunalul Dolj a amânat, ieri, soluționarea procesului celor doi tineri de 17, respectiv 23 de ani, din comuna doljeană Lipovu, care au fost prinşi, pe 5 decembrie, încercând să mituiască doi agenţi de la Secţia 2 Poliţie Craiova cu toţi banii pe care îi aveau la ei, respectiv 131 de lei, şi un telefon Nokia Lumia. Cei doi au fost trimişi în judecată pentru dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, au recunoscut totul în fața judecătorilor, astfel că și-ar putea afla sentința pe 31 mai a.c.

Reamintim că, pe 16 ianuarie 2017, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ionuț Nicolae, cercetat sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere și Alexandru Marius Cioroianu, cercetat, de asemenea, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, într-un dosar instrumentat împreună cu ofiţerii Serviciul Judeţean Anticoruţie (S.J.A.) Dolj. În fapt,  ”la data de 5.12.2016, doi agenţi de poliţie în cadrul unei Secţii de Poliţie – I.P.J. Dolj au formulat denunțuri la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, prin care arătau faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, N.I. şi C.A.M. le-au oferit o sumă de bani, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia pentru a nu întocmi dosar penal primului, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Deşi cei doi agenţi de poliţie au refuzat categoric oferta, inculpaţii au insistat, astfel că s-a procedat la organizarea activităţii de surprindere în flagrant, ocazie cu care N.I. şi C.A.M. au fost surprinşi în timp ce le ofereau acestora întreaga sumă de bani ce o aveau asupra lor, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia, a cărei valoare de piaţă se situează în jurul sumei de 1.200 lei. Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 ore iar, ulterior, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar”, se arată în comunicatul de ieri al DGA.

Totul s-a întâmplat, luni, 5 decembrie 2016, dimineaţa, în jurul orei 2.00, când o echipă de agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova,  formată din agent-şef adjunct Tudor Judeţ şi agent Ionuţ Andrei, a oprit în trafic, pe strada „Nicolae Romanescu”, autoturismul BMW la volanul căruia a fost identificat Ionuţ Nicolae, de 17 de ani, din comuna Lipovu, pe scaunul din dreapta fiind Marius Alexandru Cioroianu, de 23 de ani, din aceeaşi localitate. Cei doi au fost duşi la sediul secţiei de poliţie, iar pe timpul deplasării, dar şi în unitate, au încercat să ofere, în mod explicit, celor doi poliţişti sume de bani pentru a nu întocmi dosar penal pe numele minorului de 17 ani. Cei doi poliţişti au informat de îndată conducerea Inspectoratului şi i-au sesizat pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând cu întocmirea documentaţiei specifice infracţiunii constatate. Între timp, ofiţerii anticorupţie, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au ajuns la sediul Secţiei 2 Poliţie Craiova unde i-a prins în flagrant pe cei doi tineri în timp ce ofereau poliţiştilor suma de 131 lei şi un telefon mobil Nokia Lumia pentru a renunţa la întocmirea actelor premergătoare începerii urmăririi penale. Cei doi au fost ridicaţi şi duşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost audiaţi de procurorul de caz sub aspectul comiterii infracţiunilor de  conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere  şi  dare de mită. Au fost reținuți pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu au fost prezentați Tribunalului Dolj, care i-a plasat sub control judiciar, măsură prelungită ulterior. Dosarul a fost analizat în camera preliminară a instanței, inculpații recunoscând comiterea faptelor, iar la termenul de ieri, judecătorii au hotărât să amâne soluționarea cauzei pentru 31 mai a.c., după ce au fost deja solicitate referatele de evaluare ale inculpaților. Astfel, la sfârșitul lunii, cei doi ar putea să-și afle sentința.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica