sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/Olt: Trei persoane rănite într-un accident la Grădinari

Trei persoane cu vârste cuprinse între 64 şi 30 de ani, din oraşul vâlcean Drăgăşani, au fost rănite şi au ajuns la spital, marţi după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un altul, pe DN 64, în comuna Grădinari.


În accident au fost implicate un BMW, în care se aflau trei persoane, şi o Dacia Solenza, în care se afla o familie – tatăl, în vârstă de 64 de ani, şi cei doi copii ai săi, un tânăr şi o tânără, ambii de aproximativ 30 de ani. Aceştia din urmă au fost răniţi, în urma impactului, fiind transportaţi la spital.

„În autoturismul Solenza se aflau trei persoane, tatăl, fiica şi fiul. Tatăl, pasager pe bancheta din spate, în vârstă de 64 de ani, cu traumatism cranio-cerebral acut deschis şi dureri în zona cervicală, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la UPU Slatina. Cei doi copii, fată şi băiat, cu vârsta de circa 30 de ani, au fost preluaţi de Ambulanţă şi transportaţi tot la UPU Slatina. Bărbatul prezenta traumatism cranio-cerebral acut deschis, iar femeia dureri în zona cervicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Potrivit unor informaţii, autoturismul era condus de bărbatul în vârsta de aproximativ 30 de ani, iar femeia era pasager dreapta-faţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursele Jurnalul Olteniei spun că autoturismul BMW a întors fără să se asigure, lovind autoturismul Solenza. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Politica