sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Gunoiul oltenilor va fi colectat atât de la punct fix, cât şi din poartă în poartă

Gunoiul oltenilor va fi colectat atât de la punct fix, cât şi din poartă în poartă, după ce proiectul iniţial privind Sistemul Integrat pentru Managementul Deşeurilor din judeţ, implementat de CJ Olt, a primit avizul pentru modificarea în acest sens.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a declarat, marţi, că o primă versiune a caietului de sarcini pentru scoaterea la licitaţiei a administrării Sistemului Integrat pentru Managementul Deşeurilor (SIMD) din judeţ va fi prezentată, săptămâna viitoare. Ulterior, caietul de sarcini trebuie aprobat de către toate unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în şedinţă de consiliul local. „Săptămâna viitoare, cei care asigură asistenţa tehnică vor veni să ne prezinte un draft al caietului de sarcini, urmând ca acest document să meargă către toate localităţile, să-l aprobe în şedinţă de consiliul local. După această procedură, îl vor ridica în SEAP”, a afirmat Oprescu.

Oficialii CJ Olt au primit aprobare de la Ministerul Fondurilor Europene pentru a modifica soluţia propusă în studiul de fezabilitate privind implementarea proiectului Serviciu Integrat pentru Managementul Deşeurilor (SIMD), astfel încât firma care îşi va adjudeca licitaţia va colecta gunoiul atât „din poartă în portă”, cât şi „la punct fix”. „Este vorba de o adăugare la acel proiect, nu de o modificare. Vom avea o colectare mixtă a gunoiului, atât din poartă în poartă, cât şi de la punctele fixe, aşa cum prevedea proiectul, iniţial”, a mai declarat Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” este derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt şi finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.

Politica