sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: PSD merge cu candidați tari la primăriile Șimian și Godeanu

La primăria Godeanu candidatul oficial al PSD Mehedinți pentru alegerile parțiale din 11 iunie 2017 a fost ales. Este vorba despre tânărul inginer Adrian Nicolăescu, viceprimarul cu atribuțiuni de primar. Pentru Primăria Șimian, unde miza este mult mai mare, social-democrații mai fac sondaje și măsurători. În cărți, cu cele mai mari șanse, par să fie Vasile Gioară, viceprimarul cu atribuțiuni de primar, Sorin Hârșovescu, pensionar MAI, fost șef al Poliției Severin și Virgil Alexe, consilier județean PSD.

PSD Mehedinți are în plan să umilească pe toți competitorii politici și să defileze la alegerile parțiale din comunele Șimian și Godeanu ce vor avea loc în data de 11 iunie 2017 în toată țara.

Cele două comune au rămas fără primari după ce Constantin Trușcă a devenit deputat PSD în Parlamentul României, iar Ionică Gheorgheci a primit o condamnare cu suspendare care i-a interzis să mai fie primar timp de 5 ani. Președintele PSD Mehedinți și al CJ Mehedinți, Aladin Georgescu ne-a declarat că partidul pe care îl conduce este foarte implicat în procesul de selectare a candidaților pentru cele două primării și că se dorește victoria clară, la scor mare, în ambele comune. Aladin Georgescu ne-a spus că până în prezent s-a stabilit candidatul PSD pentru Primăria Godeanu în persoana lui Adrian Nicolăescu, viceprimarul cu atribuțiuni de primar, fiu al satului, un tânăr în vârstă de 32 de ani intrat de curând în politică. Pentru comuna Șimian, care are o miză aparte întrucât este a doua localitate din Mehedinți, după Severin, ca număr de locuitori, nu s-a stabilit încă numele candidatului: ,,La comuna Godeanu am stabilit că va candida Adrian Nicolăescu, viceprimarul interimar însă la comuna Șimian mai avem de făcut sondaje și măsurători sociologice. Va dura mai puțin de o săptămână de zile și veți afla și numele candidatului nostru de la Șimian. Dorim să mergem în alegeri cu cei mai buni dintre cei buni pentru a avea garanția unei victorii clare!”, ne-a declarat președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu. Dacă ar fi să intrăm pe terenul speculațiilor numele cel mai des pronunțat în PSD pentru Primăria Șimian este cel al actualului viceprimar cu atribuțiuni de primar, Vasile Gioară. Se mai vorbește că în cărți ar mai fi fostul șef al Poliției Severin, proaspătul pensionar Sorin Hârșovescu, precum și Virgil Alexe, un consilier județean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cine este Adrian Nicolăescu, candidatul PSD pentru Godeanu

Candidatul PSD pentru Primăria Godeanu este un tânăr, în vârstă de 32 de ani, de profesie inginer, căsătorit, fericitul tată al unei fetițe de 10 luni. Este absolvent al Facultății Politehnice din Timișoara. E fiu al satului. Și ambii săi părinți locuiesc la Godeanu. La început a lucrat o perioadă de timp în Severin la societatea RCS&RDS. A intrat în politică recent, la alegerile locale trecute, pe listele de consilieri locali PSD la comuna natală Godeanu. După ce a obținut un mandat de consilier local, a fost ales imediat viceprimar. Și după ce primarul Ionică Gheorgheci și-a pierdut funcția, a fost numit viceprimar cu atribuțiuni de primar. A aflat că va candida oficial pentru funcția de primar și este motivat să câștige: ,, Bunicul meu, Stelică Nicolăescu, care a trecut la cele veșnice de ceva timp, a fost primar al comunei Godeanu și a făcut o bună parte din ce se vede acum. A lăsat ceva în urma lui. Vreau să duc ștafeta mai departe. Am ambiție, sunt pregătit și știu că pot”, ne-a declarat, ieri, primarul interimar Adrian Nicolăescu.

Tânărul pare foarte sociabil și cu un simț al umorului bine dezvoltat. Întrebat dacă este rudă sau neam cu Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care are numele tot Nicolăescu, tânărul ne-a răspuns râzând : ,,Tata este rudă, nu eu! Așa le spun la toți care mă întreabă! Glumesc bineînțeles, da suntem rude. Preasfințitul este verișorul tatălui! ”. Ce cauți în PSD, de ce nu ai ales PNL sau USR, l-am mai întrebat. ,,Sincer? Nici eu nu știu!”, a răspuns el și a bufnit în râs. ,,Ce știu este că voi face treabă. Asta e important”, a continuat să ne spună, fără să mai râdă, tânărul Adrian Nicolăescu. În comuna Godeanu sunt 9 consilieri locali din care 6 de la PSD, 2 de la PMP și 1 de la PNL. Se pare că de la PMP va candida aici consilierul local Romică Achimescu și de la PNL consilierul local Viorel Dragomirescu. Până la această dată însă PNL Mehedinți nu a desemnat candidații oficiali pentru primăriile Șimian și Godeanu.

Politica