Un bărbat de 41 de ani, pasager într-un autovehicul, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, marți dimineața, pe DN 67 Ciuperceni. Conducătorul mașinii nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma etilotestului, acesta s-a dovedit a fi și băut.
Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat, despre faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu doua victime, în localitatea Ciuperceni.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un bărbat de 31 de ani, din comuna Ciuperceni, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 67 Ciuperceni, din direcția Motru spre Ciuperceni, într-o succesiune de curbe, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara parții carosabile.
În urma impactului, un bărbat de 41 de ani, din comuna Câlnic, pasager în autoturism, a decedat, iar conducătorul auto a suferit leziuni, fiind transportat la SJU Târgu Jiu pentru îngrijiri medicale. De asemenea, acesta a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Detașamentul de Pompieri Motru a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, iar din partea Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu a fost trimisă la fața locului o autospecială pentru descarcerare grea, precum și o Ambulanță din partea SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.