sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Persoanele supravegheate judiciar, în vizorul polițiștilor gorjeni

Poliţiștii gorjeni verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În primele trei luni, la nivelul județului, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 65 de persoane şi au fost înregistrate 2 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 12 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 53 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, nefiind înregistrată nicio persoană pe numele căreia să fie dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

În această perioadă, la nivelul județului, polițiștii au formulat opt sesizări către organele judiciare, în două situații fiind dispusă preschimbarea măsurii, ca urmare a încălcării, de către inculpați, a măsurilor dispuse de instanță.

Totodată, au rămas în evidența polițiștilor din cadrul Biroului de Supraveghere Judiciară – Serviciul de Investigații Criminale, 95 de persoane cu măsura controlului judiciar și 12 persoane pe numele cărora a fost pronunțată măsura arestului la domiciliu.

IPJ Gorj

Politica