sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Pandurii, fără gol primit de 335 minute

Echipa lui Stoican speră să nu primească gol nici după partida cu ACS Poli Timișoara

Deși părea condamnată la retrogradare, după prestațiile avute în primele etape din 2017, echipa încropită în iarnă de Flavius Stoican și-a găsit cadența în play-out, unde a bifat 3 remize și o victorie. Totodată, CS Pandurii Târgu Jiu nu a primit gol de 335 minute. Ultimul jucător care a marcat în poarta echipei gorjene a fost Gabriel Deac. Acesta deschisese, în minutul 25, scorul în partida FC Voluntari – Pandurii (1-1). Au urmat jocurile cu Poli Iași (0-0), Concordia Chiajna (0-1) și ASA Târgu Mureș (0-0), în care echipa antrenată de Stoican n-a scos balonul din propria poartă, fie că între buturi s-a regăsit vetereanul Răzvan Stanca sau tânărul de 20 de ani Laurențiu Popescu, titularizat, în premieră, etapa trecută. Vineri, de la ora 17:30, CS Pandurii primește vizita contracandidatei Poli Timișoara, iar Stoican speră ca echipa pe care o pregătește să rămână în continuare fără gol primit, dar să și marcheze. „Mă bucur că avem atât de multe minute fără gol primit. Se vede că am mai crescut în joc. Acum, suntem mai legaţi. Vreau, în continuare, să nu luăm goluri, dar, să fim realişti, trebuie să şi marcăm mai mult, ca să ne salvăm. S-a adunat și o stare de oboseală, dar vreau să strângem din dinţi pentru a continua seria pozitivă. Suntem pe drumul cel bun. Suntem neînvinşi în play-out și am încredere că putem merge pe aceeaşi linie”, a spus Stoican. Echipa sa a marcat doar 2 goluri în play-out, dar a obținut 6 puncte.

Politica