sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încă 200 de scări de bloc din Slatina, reabilitate termic din bugetul local

Peste 200 de scări de bloc din Slatina, care nu sunt parte a unor asociaţii de proprietari şi nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în programe pe fonduri europene sau guvernamentale, vor fi reabilitate termic cu bani de la bugetul local.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că municipalitatea caută soluţii legale pentru a include aceste scări de bloc într-un program de creştere a performanţei energetice. „În ceea ce priveşte reabilitarea blocurilor, avem la Serviciul Patrimoniu un număr de 200 de scări de bloc pentru care s-au depus cereri de reabilitare şi care nu vor putea intra pe niciun program de creştere a performanţei energetice, nici pe Ordonanţa 18 şi nici pe POR. Sunt scări de bloc separate, nu blocuri întregi, nu îndeplinesc criteriile, nu au asociaţii de proprietari. Pentru aceste 200 de scări lucrăm de ceva timp să găsim un cadru legal, şi eu zic că suntem aproape, ca să putem să le reabilităm cu bani din bugetul local”, a afirmat Moţ.

Edilul a mai arătat că, pentru acest an, au fost alocaţi peste 31 milioane de lei pentru continuarea proiectelor de anvelopare termică a imobilelor de locuit. „Pentru acest an, avem 30 de blocuri la care se lucrează în continuare, licitaţia fiind făcută şi lucrarea atribuită de anul trecut. Mai avem blocurile cuprinse în trei cereri de finanţare, II, V şi VII, în care sunt 20 de noi blocuri, în cazul cărora vom lansa procedurile de licitaţie. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la 31.931.000 lei”, a mai spus Emil Moţ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica