sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanți de droguri, reținuți

La data de 28.03.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  C. C. şi  D. G. A.,  pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de risc și trafic ilicit internațional de droguri de risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă  că  in noaptea de 27/28.03.2017, inculpatul  C. C. a introdus pe teritoriul Romaniei, la instigarea inculpatului D. G. A., cantitatea de aproximativ  9 kiograme de cannabis, cu valoarea de piață de aproximativ 130.000 de euro.

În urma administrării materialului probator în prezenta cauză s-a reţinut  că, la data de 28.03.2017, în jurul orelor 03:05, inculpatul  C. C.  a intrat în România, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac II, județul Arad, cu un autocar aparținând  unei societăţi de transport care opera pe ruta  Valencia, Spania – Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autocarul anterior menționat s-a deplasat până pe raza județului Olt, în localitatea Balș, unde inculpatul  C. C. a coborât din autocar şi s-a urcat  într-un autoturism  în care se aflau inculpatul D. G. A.  și suspecta P. D. C., împreună cu două trollere pe care le-a introdus  în portbagajul autoturismului.

În timp ce se deplasau cu autoturismul, inculpaţii şi suspecta au fost prinşi în flagrant, la intrarea in municipiul Slatina. În urma percheziţiei efectuate, într-un troller,  a fost găsită cantitatea de aproximativ  9 kg. de  cannabis ambalată  în mai multe pachete de diferite dimensiuni precum şi două odorizante . Drogurile erau ambalate în mai multe folii din material plastic sub care se aflau diferite straturi de cafea și miere, iar sub aceste straturi se aflau alte pungi din material plastic vidate care conțineau fiecare diferite cantități de cannabis, sub formă de inflorescență.   Atât modalitatea de ambalare cât  şi  cele două odorizante  au avut ca scop inducerea  în eroare în sensul împiedicării  depistării drogurilor prin sursă umană sau sursă canină.

În continuarea acțiunii, procurorii  DIICOT– Structura Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat trei percheziții, în București, la locuințele celor în cauză. În urma acestor activități au fost ridicați 1.000 de euro, un pistol cu bile,  două cântare electronice de precizie și autoturism în valoare de circa 10.000 de euro. 

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că inculpaţii fac parte din una dintre cele mai importante rețele internaționale de trafic de droguri ce a acționat pe relația Spania-România. Membrii grupului  procurau din Spania cantități mari de cannabis pe care le transportau în România, iar ulterior  le distribuiau ,,en-gros” către dealerii din București.

În aceeaşi cauză, la începutul lunii martie, doi dintre membrii reţelei au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

De asemenea, la activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalități Organizate Olt.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul B.S.I.J.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

DIICOT

Politica