sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primul trofeu pentru echipa lui Mihart

Bucurie și satisfacție în tabăra celor mai tineri jucători de fotbal din Drobeta-Turnu Severin. Echipa Sport Kids Drobeta și-a adjudecat trofeul pus în joc  la turneul „Slatina Junior Cup”, destinat categoriei 2009.

Micuţii fotbalişti de la clubul severinean patronat de fostul divizionar Cornel Mihart continuă seria rezultatelor bune la turneele de pregătire din ţară. Grupa de copii născuţi în anul 2009 a câştigat locul I la turneul slătinean, după ce a învins toate cele patru formații aflate la start. Astfel, micuții fotbaliști au învins Athletic Slatina (2-1), Hidro Râmnicu Vâlcea (4-0), Şcoala de Fotbal Gică Popescu (4-2) și Luceafărul Drobeta-Turnu Severin (3-1). .

Cel mai mult mă bucur pentru faptul că este primul lor trofeu de când au început fotbalul. Sunt convins că pentru ei este un imbold imens deoarece satisfacția din sufletul lor este mare. Era doar o chestiune de timp până când vor câștiga locul 1, după ce, la ultimele două turnee, s-au clasat pe locul secund. E o generație bună, sunt copii de viitor, care vor tot timpul să deprindă cât mai mult din tainele acestui sport. Trebuie susținuți de părinți și de noi pentru a le îndeplini visul. Vom mai merge la turnee, iar în luna iunie, datorită colaborării pe care o avem cu Academia Gheorghe Hagi, vom fi la un puternic turneu la Ovidiu”, a declarat Cornel Mihart, patronul echipei Sport Kids Drobeta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lotul formației Sport Kids Drobeta: Rareș Bălescu, Mihai Panescu, Rareș Surdu, Alex Râcu, Cornel Pîrvulescu, David Rezmiveș, Deean Picioruș.

Sport Kids Drobeta a câștigat la finalul turneului și premiile individuale. Datorită intervențiilor salvatoare, Rareș Bălescu a fost desemnat cel mai bun goalkeeper, iar Deean Picioruș a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al competiției. Luceafărul Drobeta Turnu Severin a terminat turneul pe locul 3.

 

Politica