Meciul cu Danemarca, din această duminică, a arătat că nu avem încă puterea necesară să mergem la un turneu final de Cupă Mondială.
Nivelul fotbalului din România este unul mediocru mai ales când vine vorba de reprezentativa națională, care suferă de ani buni. Din cauza mentalității jucătorilor, dar și a antrenorilor care au tot trecut pe la conducerea băncii tehnice dar nu au reușit să implementeze o strategie sănătoasă la echipă, care să aducă rezultate. Nici Daum nu a reușit acest lucru, ca dovadă că în preliminariile pentru Mondialele din 2018 formația tricoloră a reușit o singură victorie în fața Armeniei, făcând parte dintr-o grupă accesibilă comparativ cu alte campanii de calificare. Totul putea însă să fie salvat cu un succes în fața Danemarcei, duminică seara, pe Cluj Arena. Dar naționala noastră a făcut ce știe mai bine în momentele cheie, să se scalde în mediocritate. Selecționerul Daum spunea înainte de meci că doar o mentalitate ofensivă ne va aduce cele trei puncte contra danezilor, dar tocmai asta ne-a lipsit, ofensiva. În fața unei naționale nordice care nu a excelat, iar individualitățile de care trebuia să ne fie „frică” din lotul danez nu au ieșit din comun, România a remizat cu scorul de 0-0.
Per total, meciul a fost unul anost, cu puține șuturi pe spațiul porții și acțiuni de atac seci de ambele părți. Totuși, fiecare echipă a avut cel puțin o ocazie mare de a marca, Danemarca punând în pericol de mai multe ori buturile noastre. Prima a aparținut tricolorilor, în minutul 18, când Keșeru a primit o minge în careul de șase metri al Danemarcei, dar reluarea sa cu latul a fost dezastruoasă, trecând mult peste transversală. Replica nordicilor a venit târziu, în finalul primei reprize, la o greșeală de marcaj a fundașilor noștri, care l-au lăsat singur pe Eriksen în careu la o centrare, dar șutul jucătorului lui Tottenham s-a dus mult peste poartă. În ultimele zece minute ale partidei, danezii au forțat mai mult înscrierea unui gol care le-ar fi putut oferi cele trei puncte, dar lovitura de cap a lui Vestergaard și șutul din apropierea porții, asemănător ocaziei lui Keșeru din prima repriză, a lui Zanka nu au prins cadrul porții apărate de Tătărușanu.
Altfel, în minutul 85 și-a făcut apariția pe gazon și craioveanul Andrei Ivan, dar acesta nu a avut nicio fază notabilă în puținul timp rămas din joc. România a obținut un singur punct din întâlnirea cu Danemarca, ultima din turul preliminariilor pentru Rusia 2018, iar șansele tricolorilor de a mai obține calificarea au devenit minime în acest moment, aproape imposibile la fața actuală a naționalei. Selecționata lui Daum se clasează pe locul patru în grupa E, cu șase puncte, la șapte puncte distanță de primul loc, pe care se situează Polonia. E clar că posibilitatea câștigării grupei e compromisă, iar și dacă ar ajunge să ocupe locul secund, România ar avea nevoie de un punctaj destul de mare pentru calificare.
Daum mai crede într-o prezență în Rusia
Selecționerul României a declarat că în ciuda remizei cu Danemarca, mai există șanse la calificare, bazându-se pe o eventuală victorie în partida următoare, cu Polonia. “Am pregătit echipa pentru a câştiga trei puncte, am câştigat doar unul. Trebuia să fructificăm ocaziile de gol din prima repriză, jucătorii au fost motivaţi să dea totul pentru cele trei puncte. În repriza a doua trebuia să jucăm la fel ca în prima. Trebuie să spun că încă e totul posibil dacă ne uităm la clasament. Trebuie să continuăm! Dacă ne uităm la prima repriză vedem că e o problemă de mentalitate, trebuie să jucăm până în minutul 90. Data viitoare poate vom face o surpriză! Se spune că suntem ieşiţi din luptă, dar mai avem şanse. Dacă ne uităm la clasament vedem că un meci poate schimba totul”, a declarat neamțul Daum. Tehnicianul își pune speranțe în recuperarea lui Stancu și Andone, doi piloni ai atacului naționalei, dar care nu au rupt gura târgului în tricoul României. ”Sper că după revenirea lui Bogdan Stancu şi lui Florin Andone să revină mentalitatea ofensivă, să avem mai multe alternative în atac. Alex Chipciu a jucat foarte bine, Keşeru a avut ocazii de gol, trebuie să aşteptăm următorul meci şi să facem o surpriză”, a mai spus selecționerul.
Săpunaru: Vom lupta până în ultima secundă
Fundașul naționalei este și el optimist în privința calificării, declarând că tricolorii se vor bate până la final atâta timp cât șansele teoretice rămân valabile. „Am avut nişte ocazii şi puteam să înscriem. Nu a fost să fie şi este păcat. Ultimele 15 minute ne-au dominat pentru că erau mai puternici, însă 75 de minute am făcut un meci bun. Au avut mai multe ocazii în finalul partidei, însă până atunci, cred că am jucat bine. Vom lupta până în ultima secundă pentru calificare, atât timp cât mai există şanse. A fost un egal pentru Danemarca”, a declarat Cristian Săpunaru.
Keșeru e dezamăgit că nu a înscris
Protagonistul singurelor ocazii notabile ale naționalei în partida de duminică, Claudiu Keșeru este supărat că nu a reușit să marcheze și să aducă victoria pentru România. „O seară tristă ca rezultat, din păcate. Nu mai contează ce am făcut pe teren, rezultatul e trist. Mi s-a părut că au început bine meciul, cu un presing avansat, ne-am creat ocazii, dar nu am înscris şi cred că acolo se rezumă foarte simplu acest meci. A fost o atitudine foarte bună a întregii echipe, ne-am creat ocazii, dar nu am băgat-o în poartă. Credeţi-mă, cel mai frustrat sunt eu în momentul de faţă, pentru că eu am avut ocaziile cele mai mari. Încerc să fiu cât mai pozitiv, pentru că dacă intri în acel cerc vicios se acumulează frustrarea, intervin lucruri negative şi nu mai iese jocul. Am încercat să mă liniştesc, apoi am ratat altă ocazie…Am găsit spaţiile pentru a-mi crea ocazii, dar nu am înscris. Oricum, orice s-ar fi întâmplat pe teren, eu trebuia s-o dau în poartă! Sunt multe aspecte pozitive, toată lumea ar fi dorit să vadă doar golul care aduce trei puncte. Din păcate, am făcut bine multe aspecte, dar nu am înscris„, a spus Keşeru.
România – Danemarca 0-0
Stadion: Cluj Arena.
România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, Toşca – Benzar, Pintilii, R. Marin, Latovlevici (Rotariu 76′) – Chipciu (A.Ivan 86′), Keşeru (Alibec 63′), Stanciu. Selecţioner: Christoph Daum.
Danemarca: Schmeichel – Kjaer (Jorgensen 46′), Christensen, Vestergaard – Ankersen, Kvist, Schone (Braithwaite 70′), Delaney, Durmisi – Eriksen, Cornelius. Selecţioner: Age Hareide.
Cartonaşe galbene: Pintilii 90+1′ / Cornelius 45′, Ankersen 61′
Arbitri: Martin Atkinson, Stephen Child, Stuart Burt; rezervă: Anthony Taylor (toţi din Anglia).
Observatori: Bosko Jovanetic (Serbia), Georg Lüchinger (Liechtenstein).