vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Și-a bătut soția în plină stradă

Un tânăr de 22 de ani din comuna Runcu și-a agresat soția în plină stradă, sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Acesta a oprit mașina în dreptul unei treceri de pietoni din apropierea hypermarket-ului Kaufland din Târgu Jiu, a tras-o pe femeie afară din mașină și a început s-o lovească, sub privirile îngrozite ale oamenilor. Șoferii și ceilalți trecători au încercat să-l oprească pe tânăr, însă acesta a început să lovească maşinile şi chiar pe cei care au sărit în ajutorul femeii. Tânărul l-a lovit cu pumnul pe un șofer care sărise în apărarea victimei și a dat cu piciorul în portiera mașinii acestuia. De asemenea, agresorul a lovit cu piciorul şi geamul de la uşa unei maşini, provocând un scandal de proporții.

Incidentul a avut loc sâmbătă dimineața, iar tânărul a reuşit să fugă, fiind prins, în cele din urmă de oamenii legii.

Agresorul şi cei care au fost implicaţi au ajuns la sediul Poliţiei Municipale, unde au fost audiaţi, iar, la final, oamenii legii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului. Acesta este cercetat pentru distrugere, lovire şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica