marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

ALDE Dolj: Guvernul Grindeanu știe ce face

„Fiecare măsură pe care o luăm la guvernare are la bază o analiză de impact şi calcule făcute la detaliu”

Opinia publică doljeană trebuie să ştie că misiunea FMI la Bucureşti nu a fost una specială cauzată de temerile privind nesustenabilitatea măsurilor luate de Guvern. A fost vorba de vizita anuală de monitorizare care se întâmplă în cazul tuturor ţărilor, conform statutului Fondului Monetar Internaţional.

Precizăm încă o dată că Bugetul României este unul care ţine cont, în toate aspectele, sale de două lucruri fundamentale: Programul de guvernare al Coaliţiei PSD-ALDE şi ţinta de deficit agreată prin reglementările europene la care România este parte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Viziunea economică a Guvernului are la bază datele macroeconomice furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, date care permit angajamentele noastre curajoase în sprijinul creşterii calităţii vieţii cetăţenilor români.

Ne propunem să dăm viaţă fiecărei măsuri angajate prin Programul de Guvernare cu grijă de a nu afecta niciun echilibru macroeconomic. Fiecare măsură pe care Guvernul a adoptat-o a avut la bază un calcul şi o analiză cât se poate de serioasă cu privire la efectele sale.

Luăm în calcul punctele de vedere ale Comisiei Europene şi ale FMI. Însă, trebuie să avem în vedere faptul că, pe parcursul ultimilor ani, toate lucrurile care îngrijorau s-au dovedit în final ca fiind nereale.
Să nu uităm că însuşi FMI a recunoscut că toţi cei care au spus că măsurile de austeritate nu au fost o soluţie pentru România aveau dreptate.

Toate măsurile luate până acum de guvernele PSD – ALDE au avut impact pozitiv asupra economiei, ceea ce ne încurajează să mergem mai departe pe acest drum, evitând orice risc de derapaje.

Politica