Peste 2.400 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare au fost depuse, în judeţul Olt, în primele două săptămâni ale primei etape care se încheie, în două zile.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt, Mirela Paraschiv, a declarat că 2.407 cereri de înscriere la clasa pregătitoare au fost depuse, până în prezent. Părinţii mai au la dispoziţie până pe 16 martie pentru a-şi mai înscrie copiii la clasa pregătitoare, în prima etapă.
Copiii care vor împlini 6 ani până la 31 august 2017 vor fi înscrişi, obligatoriu, la clasa pregătitoare în anul şcolar 2017-2018, potrivit metodologiei şi calendarului lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.
Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani după 31 august, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv, pot să şi-i înscrie în clasa pregătitoare doar dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Până pe 14 martie, s-a desfăşurat evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică. În cazul în care rezultatul arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscrişi în grupa mare din învăţământul preşcolar.
A doua etapă va începe pe 23 martie 2017 și se va încheia pe 13 aprilie. Copiii care au rămas neînscrişi în prima etapă, vor putea ocupa un loc într-o clasă în a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare.