La data de 7 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 din Codul penal, faţă de suspectul D.D.E., de 37 de ani, din oraşul Bălceşti, constând în ameninţarea cu o secure a membrilor unei patrule mixte, formată dintr-un poliţist din cadrul Poliţiei Bălceşti şi un jandarm din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea – Detaşamentul 4 Bălceşti, care interveniseră pentru aplanarea unui conflict, la sesizarea fiicei bărbatului agresiv.
Bărbatul a încercat să-i lovească pe membrii echipajului cu securea, acesta fiind oprit de membrii familiei sale.
Iniţial bărbatul a încercat să se sustragă urmăririi penale, însă a fost depistat de poliţişti, cu sprijinul jandarmilor.
La data de 7 martie a.c., procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, a luat măsura retinerii pentru 24 de ore faţă de D.D.E., iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, la propunerea motivată a procurorului, a dispus arestarea preventivă a bărbatului.
În prezent, bărbatul este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.