sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Virgil Popescu: Distribuitorii de gaze plâng de mila populației, dar cer majorări de tarife de peste 70%

Companiile din energie plâng de mila populației pe motiv că va avea de plătit facturi mai mari, dacă modificarea legii energiei electrice și a gazelor naturale va fi aprobată, dar cer  ANRE creșterea tarfielor cu peste 70%, afirmă deputatul Virgil Popescu, vicepreședinte PNL.

Deputatul liberal Virgil Popescu declară că atât E.ON cât şi ENGIE au cerut ANRE majorarea tarifelor pentru distribuţia şi furnizarea gazelor naturale, în contextul în care Parlamentul ar trebui să aprobe prin lege Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012.

Proiectul de lege se află în dezbatere la Comisia pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, unde mehedinţeanul Virgil Popescu este vicepreşedinte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Miercuri este a treia şedinţă a Comisiei de Industrii în care se discută Ordonanţa 64 din 2016 care presupune o liberalizare a preţului la gaze naturale începând cu 1 aprilie 2017, în sensul că producătorii de gaze au obligaţia să pună un procent din producţia lor de gaze pe bursă, pentru a fi achiziţionate de către furnizori şi distribuitori pentru consumatorii casnici. În paralelel cu acest lucru, până la 31 decembrie 2021, aceeaşi OUG stabileşte că preţul la consumatorul casnic rămâne reglementat, de ANRE. Practic, chiar dacă preţul va creşte uşor la producător, ANRE are în continuare comepetenţa până în 2021 să regelementeze preţul consumatorului casnic astfel încât acesta să nu sufere. În mod neaşteptat pentru mine, cei mai vocali opozanţi ai acestei ordonanţe, au fost furnizorii şi distribuitorii de gaze, care au susţinut că preţul va creşte cu 40% până la sfârşitul anului. Aceeaşi distribuitori, care au cerut luna trecută aprobarea ANRE, pentru mărirea tarifului de distribuţie şi furnizare începând cu 01.04.2017, exact data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe. Delgaz, care este firma de distribuţie a E.ON, a cerut mărirea tarifului de distribuţie cu 74%, iar E.ON creşterea tarifului de furnizare cu 40%. Distrigaz Sud, firma de distribuţie a ENGIE, a solicitat majorarea cu 6,6%, iar ENGIE a tarifului de furnizare cu 22 %. Eu sper că ANRE nu va accepta astfel creşteri”, a declarat deputatul Virgil Popescu.

În plus, acesta îl acuză de ipocrizie pe directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak: „Hajdinjak, spune sus şi tare că liberalizarea preţului la gaze va mări preţul acestora cu 40%. Cum îţi permiţi să afirmi acest lucru, când tu, pe de altă parte, ceri mărirea tarifelor tale cu 74% şi 40%? Asta este ipocrizie. Nu poţi să plângi de mila populaţiei şi a consumatorului casnic, când tocmai tu ai cerut majorări de tarife. Voi propune mâine Comsiei de Industrie, ca amendament al PNL, obligarea Guvernului ca până la 30 septembrie 2017 să definească consumatorul vulnerabil precum şi schema de ajutor astfel încât acesta să nu fie afectat de o eventuală creştere a preţului la gaze in iarna 2017-2018”.

Vicepreşedintele PNL mai afirmă că dacă Legea privind aprobarea OUG 64 nu va trece de Parlament, România risca pierderea a 179 milioane de euro banii europeni sosiţi deja în conturile Transgaz necesari pentru conducta de gaze BRUA şi va intra, din nou, în procedură de infringement.

Anul trecut România era în procedura de infrigement pentru faptul că noi nu permiteam exportul de gaze. Guvernul trecut şi-a luat angajamentul că deblochează această situaţie, şi astfel a apărut această ordonanţă, iar Comisia Europeană a suspendat procedura de infrigment şi a deblocat 179 milioane euro, bani care sunt deja în contul Transgaz pentru construcţia BRUA. Aceasta va permite atât import cât şi export de gaze precum şi o rută de transport pentru gazele româneşti din Marea Neagră. Este o conducta vitală, dupa părerea mea, pentru România, punând ţara noastră pe rutele europene de trasport gaze.

Noi în comisii am audiat toţi actorii implicaţi, evident că au existat puncte divergente între furnizori, distribuitori şi producători de gaze. Teama mea, este că dacă ne apucăm să modificăm angajamentul luat de Guvernul României la Comisia Europeană, în sensul prorogării termenului de liberalizare, riscăm să pierdem grantul pentru BRUA, nu vom mai putea face conducta şi vom intra înapoi în procedura de infrigement, procedura care a fost suspendată până la aprobarea prin lege a OUG 64 şi, mai mult, o să avem şi probleme cu gazele pe care vrem să le scoatem din Marea Neagra”, a mai afirmat Virgil Popescu.

Ministerul Energiei a emis, la finalul lunii trecute, autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.

Politica