sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

“Politica externă a Rusiei de la începutul Războiului Rece până în prezent” cu E.S. Valery Kuzmin, la Aman

Miercuri, 1 martie, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Internațională “Mihai Eminescu” organizează conferința cu titlul “Politica externă a Rusiei de la începutul Războiului Rece până în prezent”.

Prelegerea va fi susținută de E.S. Valery Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse în România și se va desfășura în limba engleză.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă evenimentul prezintă interes pentru redacția dumneavoastră și dacă veți participa la evenimentul de mâine, vă rugăm să confirmați prezența printr-un e-mail, cuprinzând numele și prenumele jurnaliștilor, la adresa [email protected], până miercuri, 1 martie, ora 12.00

E.S. Valery Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse în România, este născut pe data de 24 iunie 1953 la Moscova. A absolvit Facultatea de Jurnalistică Internaţională de la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale de la Moscova de pe lângă MAE URSS (1975), precum şi Cursurile diplomatice superioare de la Academia Diplomatică de pe lângă MAE rus (1998 şi 2016). Din 2003 este Doctor în ştiinţe istorice. Anterior ocupării postului de Ambasador al Federației Ruse în România, E.S. Valery Kuzmin a ocupat posturi similare în Libia, Tunisia, Sudan și Republica Moldova. Din 2009, E.S. Valery Kuzmin are gradul diplomatic de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar. Decorat cu Ordinul de Prietenie (2012) şi cu medalia „Pentru eroism în muncă” (1986). A primit titlul „Funcţionarul onorific al MAE Rusiei”. Este căsătorit și are o fiică şi un fiu, precum şi doi nepoţi. Cunoaște limbile engleză, arabă şi franceză.

 

Politica