Vine frigul în apartamente! Severinenii sunt în pericol de a rămâne fără apă caldă și fără căldură ca urmare a faptului că multe asociații, instituții publice și agenți economici nu și-au plătit facturile la zi. Primăria municipiului anunță că mai are foarte puțină păcură și nici nu poate achiziționa alta deoarece nu dispune de fondurile necesare. Astfel, dacă până la sfârșitul săptămânii acestea nu se strâng banii de la datornici, căldura va fi oprită în acest week-end: ,,Suntem într-o situație critică în acest moment. Din păcate, trăim de pe-o zi pe alta. Am făcut o cerere către furnizorul de combustibil să ne păsuiască 10 zile însă acesta nu a fost de acord. În acest moment avem păcura necesară doar până la sfârșitul săptămânii. Parcă toată lumea s-a hotărât să nu plătească. Trebuie să vedem cât mai curând ce decizie vom lua și pentru anul viitor pentru că în aceste condiții nu se mai poate continua”, a declarat primarul municipiului, Marius Screciu. Săptămâna trecută edilul-șef a făcut public un apel la severineni să îşi plătească datoriile la agentul termic furnizat şi să trateze cu mai multă responsabilitate situaţia. Nimeni nu pare să fi luat în seamă avertismentele lui Screciu privind posibilitatea stopării furnizării agentului termic, deşi această variantă e tot mai aproape. Peste jumătate din asociaţiile de proprietari au datorii la agentul termic şi chiar există asociaţii de proprietari care nu au plătit niciun leu în iarna aceasta.