sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Apelul, amânat pentru luna viitoare/ Craioveanul Nisipașiu, menținut în spatele gratiilor

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au amânat, pentru 10 martie soluţionarea apelului craioveanului Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, care în vara anului 2015 a provocat un scandal uriaş  în zona „Groapă”, de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Craiova, după ce a înjunghiat de mai multe ori un bărbat, apoi l-a urmărit cu pistolul. Magistraţii craioveni au menţinut, însă, luni, 20 februarie a.c., măsura arestării preventive faţă de inculpat. Trimis în judecată, în lipsă, pentru tentativă de omor, şi dat în urmărire internaţională, craioveanul, care este recidivist, a fost prins în Italia şi extrădat pe 15 ianuarie 2016, fiind preluat sub escortă şi introdus în arestul IPJ Dolj. Tribunalul Dolj l-a condamnat, în iulie, la 10 ani  şi 8 luni de închisoare.
Reamintim că, pe 15 ianuarie 2016, o escortă formată din poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienescă Internaţională şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj l-a preluat, din Italia, pe Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Acesta a fost extrădat în baza mandatului de arestare preventivă, emis în data 6.08.2015, de magistraţii Tribunalului Dolj pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor. Craioveanul era urmărit la nivel naţional  şi internaţional din 27.08.2015, după ce oamenii legii l-au căutat zile la rând, întrucât a fost la un pas să omoare un tânăr, în urma unui scandal petrecut într-un bar din Craiova.
Pe rolul Tribunalului Dolj s-a înregistrat, pe 29 septembrie 2015, dosarul în care craioveanul Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, recidivist, a fost trimis în judecată  pentru tentativă  de omor asupra lui Vasile Cosmin Ștefan, tulburarea ordinii  şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă  neletală  fără  drept  şi portul fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără  drept de obiecte periculoase. Este vorba despre un scandal pe care l-a provocat pe 17 iunie 2015, într-un bar de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză  de procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor efectuate în cauză  a rezultat următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 16 spre 17 iunie, în jurul orei 3.30, persoana vătămată  Ştefan Vasile Cosmin, de 29 de ani, din Craiova, împreună cu fraţii săi  şi alte câteva persoane au ajuns la un club de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din zona „Groapă”, cu două maşini. Cu toţii s-au aşezat la o masă de pe terasa localului. Acolo era şi Florin Cristian Nisipaşiu, care a avut o discuţie în contradictoriu cu  Ştefan Vasile Cosmin, reproşându-i că i-a făcut avansuri unei prietene de-a lui. Nisipaşiu a continuat să  se certe cu Vasile Cosmin Ștefan, cel din urmă afirmând, la un moment dat că „el şi fraţii lui nu sunt sclavii nimănui”.
„Riposta verbală  a persoanei vătămate l-a deranjat probabil pe inculpat care a devenit agresiv  şi l-a lovit pe  Ştefan Vasile Cosmin de două  ori cu palma peste faţă, iar apoi cu un cuţit în zona obrazului stâng şi la mâna dreaptă. În urma loviturilor recepţionate, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi s-a aplecat către masă, timp în care a fost înjunghiată  de inculpat cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng şi hemitoracelui drept”, se arată  în rechizitoriul Parchetului.
Mai mult, Nisipaşiu l-a lovit şi pe unul din fraţii victimei cu cuţitul, provocându-i o rană superficială  în zona cervicală  stângă. Șiroind de sânge, victima a fugit în direcţia supermarketului Billa, iar fraţii acesteia către centrul oraşului, fiind urmăriţi de Nisipaşiu, care a tras mai multe focuri de armă  după  ei, cu un pistol cu proiectile de cauciuc. Vasile Cosmin Ștefan a urcat într-un taxi şi s-a oprit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă  Craiova, unde a fost diagnosticat cu plagă înjunghiată hemitorace drept posterior penetrantă. Hemopneumotorax drept. Hemotorax minim stâng. Contuzie pulmonară bazală drept. Sindrom algic toracic. Plăgi tăiate în regiunea zigomatic, mâna dreaptă, hemitorace stâng. Insuficienţă respiratorie moderată.
Pe 8 iulie 2016 judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa  pe fond  şi l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă  totală  de 10 ani  şi 8 luni închisoare. În plus, acesta are de achitat peste 2.000 de lei, cheltuieli judiciare şi spitalizarea victimei: „În final, inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare. Scade din durata pedepsei închisorii aplicată  inculpatului perioada arestului preventiv de la 19.11.2015 la zi    şi menţine măsura arestării preventive faţă  de inculpat. Admite acţiunea civilă  promovată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul la plata către partea civilă  a sumei de 765,25 lei reactualizată cu indicele de inflaţie de la data de 17.06.2015    şi până  la data plăţii efective. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului”, după cum se arată în sentinţă.
Atât inculpatul, cât şi partea vătămată au declarat apel, care s-a înregistrat pe 2 august 2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova. La ultimul termen, de luni, 20 februarie a.c., instanţa a amânat judecarea cauzei pentru 10 martie a.c. şi l-a menţinut pe inculpat după  gratii, respingându-i cererea de a fi plasat în arest la domiciliu:  „Respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpat. Definitivă.”, se arată în încheierea de  şedinţă a Curţii de Apel Craiova.

Politica