marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Patru răniţi în urma unui accident între Craiova şi Caracal

În data de 19.02.2017, în jurul orei 17.45, pe D.N. 6, în afara localităţii Coșoveni, Dolj în timp ce P.CRISTIAN, 37 de ani, din Craiova conducea un autoturism, din direcţia Craiova spre Caracal, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din direcția Caracal spre Craiova, condus de R. SOFICA, 41 de ani, din comuna Celaru, Dolj ulterior fiind proiectat într-un al treilea autovehicul care circula în direcția Caracal, condus de F. CĂTĂLIN, 38 de ani, din Craiova.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui P. CRISTIAN și R. SOFICA, precum și a lui R. ION, 47 de  ani și R. JANINA, de 19 ani, ambii din localitatea Celaru.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Politica