Lucrători ai Poliţiei municipiului Băileşti au fost sesizați, ieri, de C.FLORIAN, reprezentant al Companiei de Apă Oltenia – centrul Băileşti, despre faptul că, în data de 14.02.2017, persoane necunoscute au sustras un transformator electric aflat în exploatare la Staţia de epurare a apei menajere a municipiului Băileşti.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate au fost identificați P.VIOREL, 19 ani, B.ION, 30 ani şi P.PETRE, 33 ani, toți din Băileşti, Dolj.
În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în noaptea de 19/20.01.2017, aceștia au mai distrus şi sustras un transformator electric aflat în exploatare la puţurile de apa potabilă, aparţinând aceleiaşi societăţi.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în baza probatoriului administrat, pe numele lui B.ION și P.VIOREL, au fost emise ordonanțe de reţinere pe o perioadă de 24 de ore.
Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanței cu propunere de arestare preventivă