sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

A început judecarea apelului „Reginei Serelor”, condamnată la 13 ani şi 8 luni de puşcărie

 

Curtea de Apel Craiova a început judecarea apelurilor în dosarul în care fosta  preşedintă  la OFSD Dolj  şi fost consilier judeţean, Lili Maria Schutz a primit o pedeapsă totală de 13 ani şi 8 luni închisoare la Tribunalul Dolj pentru fraude cu fonduri europene (pedeapsa fiind contopită cu cea primită pentru fraudarea Sere Codlea şi Orser Oradea). Instanța a amânat, marți, cauza, pentru 24 martie a.c.

Reamintim că, în septembrie 2014, procurorii DNA Craiova au trimis-o în judecată  pe Lili Maria Schutz pentru că, în anul 2008, a reuşit să  obţină  aproape un milion de lei, printr-o firmă de-a ei, pentru suprafeţe de teren inexistente. Fina ei, angajată  atunci ca inspector superior la APIA Dolj, Mihaela Bunciu, a modificat în sistemul informatic mai multe date, astfel încât Schutz să  obţinăbanii.  “În cursul anului 2008, inculpata Schutz Maria l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul Bădoi Ionică  săsemneze, în calitate de administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., cererea de plată  pe suprafaţă  şi declaraţiile de suprafaţă  aferente, pe care ulterior le-a înregistrat    şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând căacestea nu reflectau realitatea. Concret, 2.000 ha din suprafaţa totală  de 3.943,93 ha înscrisă  în cererea de plată  nu se aflau în exploatarea S.C. IZAMAR S.R.L., nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta. În continuare, inculpata Schutz Maria a determinat-o pe fina sa, Bunciu Mihaela, inspector superior în cadrul APIA – Centrul Judeţean Dolj, să  îşi îndeplinească  în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS). Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de S.C. IZAMAR S.R.L  şi suprafeţele determinate la plată, inculpata Bunciu Mihaela a modificat, în sistemul informatic, suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată  săcoincidă  cu suprafaţa determinată şi, prin urmare, să  fie emisă  o decizie fără  sancţiuni. De menţionat este faptul că  inculpata Bunciu Mihaela a accesat  aplicaţia electronică  folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi. După  ce s-a asigurat că  sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20.07.2008, inculpata Bunciu Mihaela a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că  datele referitoare la dosarul fermierului S.C. IZAMAR S.R.L. nu prezintă  erori în sistemul informatic. Ulterior, dosarul a fost preluat de inculpatul Cercel Dan Alexandru, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către inculpata Bunciu Mihaela, fără să  fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate ca declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată  cererii de plată”, au comunicat procurorii anticorupţie. Astfel, în contul societăţii S.C. IZAMAR S.R.L. au intrat, pe nedrept, fonduri europene în sumă  de 919.473,61 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377,82 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată  SAPS – FEGA, iar 264.095,79 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată  FEADR. Procurorii au dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale inculpaţilor. Lili Maria Schutz, în calitate administrator de fapt al S.C. IZAMAR S.R.L., a fost acuzată  de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei  şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă  continuată. Bădoi Ionică, administrator al S.C. IZAMAR S.R.L., la data faptei, este acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă  de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă  fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; iar Bunciu Mihaela, la data faptei inspector superior la Agenţia de Plăţi    şi Intervenţie pentru Agricultură  Dolj, fina lui Schutz, se face vinovată  de abuz în serviciu, în formă  continuată. Tot de abuz în serviciu a fost acuzat  şi Cercel Dan Alexandru, consilier superior la Agenţia de Plăţşi Intervenţie pentru Agricultură  Dolj, la data faptei.

În noiembrie anul trecut judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat pe Ionică  Bădoi la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, Mihaela Bunciu a primit 3 ani închisoare cu executare, iar Dan Cercelaru 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Lili Maria Schutz a primit o pedeapsă  totală  de 13 ani  şi 8 luni închisoare, după ce judecătorii i-au descontopit pedeapsa de 10 ani primită  pentru fraudarea Sere Codlea  şi Orser Oradea, au constatat că  faptele respective sunt concurente cu cele din prezentul dosar, şi i-au contopit pedepsele.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atât inculpații din dosar, cât şi procurorii DNA Craiova au declarat apel, iar marți, 14 februarie a.c., a fost primul termen de judecată, Curtea de Apel Craiova amânând dosarul pentru 24 martie a.c.

Politica