Severineanul Ricardo Filip va evolua în liga secundă de fotbal. Goalkeeperul a ajuns la un acord cu ASU Politehnica Timişoara, după ce a lăsat o impresie bună în testele cu Luceafărul Oradea şi CSM Lugoj.
Paradele sale şi siguranţa între buturi au fost principalele atuuri care i-au convins pe oficialii bănăţeni că este jucătorul de care au nevoie. Pentru fotbalistul în vârstă de 19 ani este cel mai important transfer. În cariera sa a mai evoluat la Clubul Sportiv Școlar Drobeta (juniori), Sporting Turnu Măgurele (Liga a 3-a) şi CS Podari (Liga a 3-a), iar venirea la ASU Politehnica este văzută ca o şansă importantă de afirmare.
„E un pas important în cariera mea, pas de care vreau să profit la maximum. Nivelul este superior faţă de ce a fost până acum şi este un motiv în plus ca să muncesc mai mult. Mă motivează şi faptul că am ajuns la o echipă iubită de mulţi fani. Sper ca în scurt timp, după ce mă voi antrena la capacitate maximă, să îmi câştig locul de titular. Nu va fi uşor, dar antrenamentele făcute cu domnii profesori Mihai Caliţoiu şi Marian Brihac mă ajută să mă adaptez foarte uşor la orice tip de pregătire. Îmi doresc să ajut echipa cât pot de mult şi să ne clasăm cât mai sus, iar pe viitor aş vrea să fac pasul în prima ligă, de preferat în Italia, Anglia sau Spania”, a precizat Ricardo Filip, care, în iarnă, a fost în probe la formaţia italiană Piacenza, grupare pe locul 10 în Serie C1.
Ricardo Filip a bătut palma cu timişorenii până în vară. Goalkeeperul nu va fi singurul mehedinţean din lotul lui ASU Politehnica. La „alb-violeţi” este legitimat şi orşoveanul Ionuţ Vucea. După prima jumătate a sezonului, timişorenii sunt pe locul 15 în Liga a II-a.
Nicu Lungu