sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Administraţie oltenească: Consilierii în ilegalitate, primarul în concediu

Dezordinea şi zăpăceala din Primăria Drobeta Turnu Severin pare să se adâncească în loc să fie stopată. Țara arde şi baba se piaptănă! Primarul Marius Screciu a plecat în concediu, se pare în Austria la schi, consilierii locali, potrivit unei hotărâri definitivea instanţei de judecată au lucrat şi lucrează în ilegalitate, la fel ca viceprimarii aleşi ulterior, Daniel Cîrjan şi Cornel Folescu. Screciu ar urma să revină astăzi la Primărie.

Până acum, nimeni nu a purces la paşii procedurali, legali pentru îndreptarea lucrurilor. Asta, în timp ce avocatul Sorin Crudiu, cel care a dovedit în instanţă că 3 consilieri locali UNPR au fost nevalidaţi fără un temei legal şi că implicit actualul Consiliu Local Drobeta Turnu Severin a funcţionat ulterior în ilegalitate, plusează şi anunţă că lucrurile nu se termină aici.

,,Am demarat şi vom demara procese în instanţă pentru anularea tuturor hotărârilor de CL ulterioare HCL Drobeta Turnu Severin nr. 2, emise de CL. Este vorba de aproape 200 de hotărâri de consiliul local care sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost adoptate de persoane care nu aveau calitatea de consilieri locali aşa cum a stabilit instanţa. Am deschis şi vom deschide până la 200 de procese sau ceva mai puţine, căci vom grupa o parte din hotărârile atacate în mai multe procese, iar cheltuielile de judecată vor fi suportate de către Primăria Drobeta Turnu Severin prin bugetul local”, a declarat avocatul Sorin Crudiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De precizat că numai pentru procesul pierdut prin care a fost anulată Hotărârea nr. 2 privind validarea mandatelor consilierilor locali aleşi la data de 5.06.2016, adoptată de Consiliul Local al municipiului Dr. Tr. Severin, primăria are de achitat cheltuieli de judecată în valoare de 9.000 de lei. Pentru procesele pe care le va pierde clar în legătură cu toate hotărârile de consiliu local adoptate ulterior, 200 la număr-hotărâri, procese poate ceva mai puţine – vă daţi seama câţi bani se vor plăti drept cheltuieli de judecată. Asta din cauza unor jocuri politice mizerabile pentru ciolanele de viceprimari puse la cale de consilierii PNL în frunte cu preşedintele organizaţiei judeţene Virgil Popescu şi consilierul local Daniel Cîrjan pe de o parte, şi de 2 consilieri PSD pe nume Cornel Folescu şi Alin Rapcea.

Prefectul Drăghiea nu se bagă, nu descâlceşte iţele încurcate de alţii

Când toată lumea se aştepta ca acestă situaţie gravă şi penibilă să fie pusă pe făgaşul normal de către prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, acesta a anunţat că nu este problema instituţiei pe care o reprezintă, ci a altora. Cu alte cuvinte cei care au încâlcit lucrurile, aceia să le şi descâlcească. Prefectul Drăghiea explică limpede printr-un comunicat de presă acest lucru: ,,Referitor la punerea în aplicare a unor  hotărâri judecătoreşti prin care a fost anulată Hotărârea nr. 2 privind validarea mandatelor consilierilor locali aleşi la data de 5.06.2016, adoptată de Consiliul Local al municipiului   Dr.Tr. Severin, în şedinţa de constituire din data de 24.06.2016, precizăm că prefectul judeţului Mehedinţi şi/sau Instituţia Prefectului – judeţul Mehedinţi nu au fost părţi procesuale în litigiile ce s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată. După emiterea Ordinului de convocare şi fixarea ordinii de zi, în conformitate cu dispoziţiile Legii administraţiei publice locale, nr. 215/2001 şi O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, prefectul sau reprezentantul său, procedează la desemnarea prezidiului, format din decanul de vârstă asistat de către doi consilieri dintre cei mai tineri, care vor conduce prima parte a şedinţei de constituire, iar din acest moment îşi încetează prerogativele de conducere a şedinţei de constituire. Pe cale de consecinţă, punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti sus menţionate revine exclusiv Consiliului Local al municipiului   Dr. Tr. Severin. Tutela administrativă, potrivit Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, se exercită de către prefect doar ulterior adoptării hotărârilor consiliilor locale”, se arată în comunicatul emis de către Prefectura Mehedinţi.

Când se va convoca mult aşteptata şedinţă a CL Drobeta Turnu Severin de validare a tuturor consilierilor locali, de alegere a viceprimarilor, nimeni nu ştia nici ieri. Probabil că viceprimarilor aleşi golăneşte, Daniel Cîrjan PNL şi Cornel Folescu PSD, le convine situaţia de minune, însă celor corecţi, celor de partea legii, nicidecum…

Rămâne de văzut dacă astăzi, întors din concediu, edilul va lua vreo decizie.

Politica