sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul Severinului dă undă verde la jecmănitul şoferilor

Marius Screciu, primarul Severinului începe săşi piardă din popularitate pe zi ce trece. În loc să fie preocupat de construirea mai multor locuri de parcare în toate zonele aglomerate din Drobeta Turnu Severin, primarul Marius Screciu dă undă verde la jecmănitul şoferilor.

Edilul-şef a anunţat, recent, că maşinile parcate neregulamentar în municipiu, depistate de Poliţia Locală, vor fi ridicate, iar şoferii vor fi nevoiţi să plătească amenzi consistente.

,,După ce vom stabili dacă înfiinţăm o firmă de ridicat maşini în cadrul primăriei ori vom găsi o firmă prin licitaţie publică şi un loc de depozitare a maşinilor, prin Poliţia Locală vom trece la depistarea şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Iniţial, o perioadă, vom merge pe avertismente, dar apoi vom trece la amenzi. De aceea, ţin să atenţionez şoferii să respecte legea şi să nu parcheze maşinile în locurile în care parcarea este interzisă”, a declarat primarul Marius Screciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și primarul care a fost înaintea lui Marius Screciu, Constantin Gherghe a încercat să facă bani la buget tot la fel, folosind Poliţia Locală pe post de ,,Bau-Bau”.

Însă prefectul de atunci, Ion Mîţu nu a stat cu mâinile în sân. Ion Mîţu a reuşit să anuleze în instanţa de contencios-administrativ ridicarea maşinilor de pe spaţiul public de către Poliţia Locală. Cel mai probabil şi această acţiune similară şi distructivă a primarulului Screciu va avea aceeaşi soartă dacă se va ajunge la instanţă. ,,L-am votat pe Marius Screciu ca să facă ceva în oraş, nu ca să pună poliţia comunitară pe noi cum a pus-o Gherghe o perioadă.

Țin minte că erau zile în care dacă opreai pentru 3 sau 4 minute maşina la o farmacie să iei medicamente te trezeai cu amendă de la poliţia comunitară. Răsăreau ca din senin poliţiştii comunitari, că aveau plan la amenzi. Îţi făceau şi poză la maşină. Eu unul nu mai îmi doresc acele vremuri de tristă amintire, vreau locuri de parcare, nu amenzi. Că suntem sătui să tot dăm la bani peste tot!”, ne-a declarat un şofer din Severin.

Ce-i drept, din această lună a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile parcate ilegal vor putea să fie ridicate fie de ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează (…) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală. Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care  în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane, se arată în Hotărâre.

Asta însă nu-l scapă pe primar de a se asigura că şoferii din oraşul pe care îl păstoreşte au unde parca.

 

Politica