Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, vineri, la inaugurarea noului sediu în care își desfășoară activitatea Consiliul Local și Primăria Municipiului Băilești, clădirea fiind dată în folosință în urma unor ample lucrări de reabilitare, modernizare și extindere.
„Am fost prezent la un eveniment important pentru administrația publică, având în vedere faptul că, de astăzi, autoritățile locale din Băilești funcționează în casă nouă. Această reușită a fost posibilă printr-un efort investițional considerabil, însă rezultatul este unul pe măsură. Vorbim despre un edificiu modern, care răspunde cu adevărat celor mai exigente standarde, cu atât mai mult cu cât Băileștiul este al doilea municipiu din județ, după Craiova. Se asigură astfel spațiile necesare pentru desfășurarea optimă a activității administrative, atât în ceea ce privește aparatul propriu al primăriei, cât și ședințele de plen și de comisii ale consiliului local.
Dacă, pe lângă această modernizare a infrastructurii, punem în calcul și majorarea salarială decisă recent de Guvern, putem spune că funcționarii din Primăria Municipiului Băilești se bucură de unele dintre cele mai bune condiții de lucru. Ei nu trebuie să uite însă că adevărații beneficiari ai investiției inaugurate, astăzi, sunt cetățenii, în slujba cărora se află, în definitiv, și cărora le sunt datori cu asigurarea celor mai bune servicii.
Doresc să salut această inițiativă și să le adresez felicitări autorităților locale și tuturor celor care s-au implicat în derularea proiectului și care au contribuit la succesul demersului“, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
La rândul său, primarul municipiului Băilești, Costel Pistrițu, a evidențiat faptul că realizarea noului edificiu reprezintă „un vis împlinit“, în condițiile în care mult timp instituția nu a avut un sediu propriu.
După evenimentul inaugural, la care au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor locale, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, și primarul municipiului Băilești, Costel Pistrițu, au vizitat Spitalul Municipal „Prof. Dr. Irinel Popescu“, unde au discutat cu personalul și conducerea unității sanitare.