vineri, septembrie 13, 2024

Ultima ora

Sport

Urmărit internațional, prins de polițiștii Secției 5

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 5 Poliție l-au depistat și prins, marți, pe Florin M., de 30 de ani, din Craiova, pe numele căruia autoritățile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare pentru comiterea a două infracțiuni de furt prin efracție. Infracțiunile fuseseră comise pe teritoriul acestui stat, în cursul anului 2013, bărbatul fiind condamnat la pedeapsa de 37 luni închisoare cu executare.

Persoana în cauză era urmărită la nivel internațional, fiind preluată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Astfel, craioveanul de 30 de ani a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pe timp de 24 ore.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, urmând ca miercuri magistrații să confirme mandatul emis pe numele bărbatului, totodată fiind continuate procedurile necesare extrădării acestuia către statul solicitant.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica