Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a decis să prelungească programul de lucru la Ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier, având în vedere aglomeraţia din ultimele zile. Programul va fi, pe o perioadă nelimitată, între orele 8:00 şi 18:00, în fiecare zi, conform unui comunicat de presă emis de IPJ Dolj.
„Reamintim tuturor doljenilor că certificatul de cazier judiciar le poate fi eliberat şi de către poliţiile municipale şi orăşeneşti din judetul Dolj, respectiv la Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea, Bechet, fără a mai fi nevoie să se deplaseze până în municipiul Craiova, astfel fiind evitată şi aglomeraţia care se creează”, transmit reprezentanţii IPJ Dolj.
Cazierul judiciar se solicită şi se elibereaza personal şi funcţionează în regim „pe loc”, excepţie făcând persoanele care au antecedente penale, cărora le sunt eliberate în trei zile de la data depunerii cererii. Certificatul de cazier judiciar este valabil şase luni de la data întocmirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.
Actele necesare obţinerii certificatului de cazier judiciar
Pentru a obţine certificatul de cazier judiciar aveţi nevoie de cerea tip completată (recomandabil ar fi ca persoanele să completeze această cerere înainte de a ajunge la ghişeu), actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflat în termen de valabilitate şi chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei. Chitanţa se achită la Trezorerie, fie la unul dintre ghişeele de pe str. Amaradia, fie la sediul Central din centrul municipiului.