Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au soluţionat procesul în care avocatul Dan Bălănescu, fiul mult mai cunoscutului avocat Alexandru Bălănescu, fost decan al Baroului de Avocaţi Mehedinţi şi fost Avocat al Poporului, împreună cu subofiţerul de poliţie rutieră Valentin Chiriac, ambii din Mehedinţi, au fost condamnaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, în iunie anul trecut, pe avocatul Dan Bălănescu la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, în timp ce partenerul său de dosar, Valentin Chiriac, a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Atât cei doi inculpaţi, cât şi procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova, au făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa a admis apelul lui Chiriac și a decis ca acesta să nu restituie denunţătorului suma de 1.500 lei. Restul dispoziţiilor din sentinţa Curţii de Apel Craiova, mai exact pedepsele primite de inculpaţi au fost menţinute.
Reamintim că, pe 23 iunie 2015, magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat sentinţa în procesul în care avocatul Dan Bălănescu şi agentul de Poliţie Rutieră Valentin Chiriac au fost judecaţi pentru fapte de corupţie. Cei doi, ambii din judeţul Mehedinţi, au fost găsiţi vinovaţi, fiind însă condamnaţi la închisoare cu suspendare: Dan Bălănescu – 2 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, iar Valentin Chiriac – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 5 ani.
Atât inculpaţii, cât și procurorii DNA Craiova au făcut apel, iar Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a pronunţat sentinţa definitivă pe 16 decembrie a.c. Pedepsele primite de inculpaţi au fost menţinute, fiind înlăturată din sarcina lui Valentin Chiriac obligaţia de a restitui 1.500 lei denunţătorului: „Admite apelul formulat de inculpatul Chiriac Valentin Ionuţ împotriva sentinţei penale nr.112 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând: Înlătură obligaţia instituită în sarcina inculpatului Chiriac Valentin Ionuţ, de restituire către martorul denunţător Stoica Cosmin a sumei de 1.500 lei. Ridică măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumei de 1.500 lei ridicată de la inculpatul Chiriac Valentin Ionuţ și dispune restituirea acestei sume către inculpat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul Bălănescu Dan împotriva aceleiaşi sentinţe penale”, se arată în hotărârea ÎCCJ, care este definitivă.
Reamintim că, avocatul Dan Bălănescu, fiul fostului decan al Baroului de Avocaţi Mehedinţi, Alexandru Bălănescu, şi subofiţerul de poliţie din cadrul IPJ Mehedinţi, Valentin Chiriac, de la Poliţia Rutieră au fost reţinuţi pentru luare de mită şi trafic de influenţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2013, după ce avocatul a fost prins în flagrant cu 3.500 de lei, bani ceruţi drept şpagă. Suma reprezenta o parte din cei 5.000 de lei pe care Bălănescu îi ceruse unei persoane care fusese implicată într-un eveniment rutier, promiţându-i în schimb că inculpatul Chiriac Valentin Ionuţ va interveni pe lângă poliţistul ce avea în instrumentare cauza şi îl va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului. După ce au petrecut 24 de ore în arestul IPJ Dolj, inculpaţii au fost prezentaţi la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă de instanţă, care a luat faţă de cei doi măsura obligării de a nu părăsi ţara. Ulterior, după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, faţă de aceştia s-a luat măsura controlului judiciar, sub care se află şi acum.
Pe 23 decembrie 2013 s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova dosarul în care Dan Bălănescu şi Valentin Chiriac au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Craiova. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În cursul lunii octombrie 2013, inculpatul Bălănescu Dan a pretins de la un denunţător suma de 5.000 lei, în scopul remiterii acesteia inculpatului Chiriac Valentin Ionuţ, agent şef adjunct în cadrul Biroului Rutier al Poliţie municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta din urmă, după primirea sumei de bani, trebuia să-l determine pe un agent de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv, să nu întocmească dosar penal împotriva denunţătorului, implicat într-un eveniment rutier. La data de 14 octombrie 2013, denunţătorul i-a remis inculpatului Bălănescu Dan, în prezenţa inculpatului Chiriac Valentin Ionuţ, suma de 1.500 lei, din cei 5.000 lei pretinşi, iar la data de 26 noiembrie 2013, avocatul Bălănescu Dan a primit de la denunţător şi diferenţa de 3.500 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În timpul urmăririi penale, au fost consemnate la o unitate bancară sumele de 3.095 euro şi 11.800 lei, ce au fost ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului Chiriac Valentin Ionuţ, urmând ca ulterior, instanţa de judecată să dispună restituirea către denunţător a sumei de 1.500 lei”.