sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fonduri europene pentru Clinica de cardiologie

Clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară ce se construieşte în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Dolj va beneficia de aparatură ce va fi achiziționată cu fonduri europene, printr-un proiect depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa. Valoarea totală a proiectului este de 1,5 milioane euro.

Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a precizat că suma obţinută prin acest proiect va asigura dotarea la standarde europene a unei săli de operaţii din noua structură medicală, construită printr-o investiţie a administraţiei judeţene.

Am primit chiar în aceste zile o veste foarte bună, fiind înştiinţaţi în mod oficial că un proiect în care Consiliul Judeţean Dolj este lider şi pe care l-am depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria a fost acceptat pentru finanţare. Este vorba de un demers cu o valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de euro, în care suntem parteneri, pe de o parte, cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi, pe de altă parte, cu municipalitatea din Kozlodui şi cu Administraţia Districtului Vratsa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Suma pe care am reuşit să o obţinem din fonduri europene se împarte în mod echitabil între partea română şi cea bulgară, urmând să fie folosită pentru acoperirea unor necesităţi privind dezvoltarea sistemului de sănătate.

Pentru noi, este un proiect foarte important, deoarece reuşim astfel să asigurăm dotările necesare pentru a echipa la standarde europene o sală de operaţii din cadrul noii Clinici de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, pe care CJ Dolj o construieşte la Spitalul de Urgenţă. Vorbim despre aparatură de înaltă performanţă – atât cea folosită pentru intervenţiile chirurgicale propriu-zise, cât şi sistemele pentru anestezie şi monitorizare, totul în acord cu cerinţele pe care le-au formulat specialiştii.

Finanţarea europeană pe care am obţinut-o vine în completarea demersurilor prin care am alocat fonduri din bugetul propriu al consiliului judeţean în vederea dotării clinicii, sume din care au putut fi achiziţionate deja mai multe echipamente, dintre care cea mai importantă rămâne, fără îndoială, instalaţia pentru angiografie.

Doresc să-i felicit şi să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, datorită căruia facem un pas semnificativ către obiectivul pe care ni l-am propus: acela ca, la finalizarea investiţiei, să avem mai mult decât o clădire modernă, la înălţimea exigenţelor pe care le impune actul medical în acest domeniu, să avem o structură funcţională, care permite tratarea afecţiunilor cardiace grave, în beneficiul pacienţilor din toată regiunea Oltenia“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul „Coordonarea şi sprijinirea modernizării serviciilor publice de sănătate în regiunea Dolj – Vratsa“, depus în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, are o valoare eligibilă totală de 1.483.009,98 euro, inclusiv TVA, din care aproximativ 770.000 de euro revin activităţilor implementate de Consiliul Judeţean Dolj şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Proiectul construcţiei Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, are o valoare de aproape 4 milioane euro, bani proveniţi din bugetul propriu al CJ Dolj. Proiectul include construirea clădirii prevăzute cu propriul bloc operator şi saloane pentru pacienţi, amenajarea depozitului de gaze medicale, asigurarea alimentării cu energie electrică a noii structuri şi achiziţionarea unui grup electrogen pentru consumatorii vitali. De asemenea, CJ Dolj a alocat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova echivalentul a peste un milion de euro în vederea achiziţionării unor echipamente necesare clinicii.

Clinica de cardiologie ar trebui să fie gata în primăvara anului viitor.

Politica