sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

An perfect pentru elitele mici

 

Puştii U-17 (născuţi după 1 ianuarie 2000) de la CSU au avut o primă parte a campionatului de senzaţie.

În acest an pepiniera de la CSU s-a afirmat pe plan naţional prin rezultatele obţinute în nou înfiinţata competiţie Liga Elitelor. Juniorii Under 17 au fost cei care au obţinut performanţe notabile, startul fiind dat de puştii lui Guşatu care au terminat ediţia trecută de campionat pe locul 4 pe ţară. Tradiţia la această categorie de vârstă este continuată în acest sezon de echipa antrenată de Daniel Mogoşanu care după un început slab a terminat anul pe prima poziţie în seria de Est. Startul de campionat nu a fost unul extraordinar pentru craioveni care acumulaseră doar un punct după primele două runde iar prima etapă însemna un eşec: 2-3 cu Dinamo. A urmat apoi o serie incredibilă de 10 meciuri încheiate cu tot atâtea victorii, 5 dintre ele la scor, iar în etapa a 10-a CSU devenea lider. Două jocuri au stopat ascensiunea fulminantă, eşecul de la Chiajna şi remiza cu Dinamo, dar zeiţa Fortuna a fost de partea puştilor lui “Mogo”. Cele două succese din ultimele două runde, coroborate cu eşecul surprinzător al micilor dinamovişti în faţa celor de la Regal Sport, adică filiala juvenilă din România a celor de la Atletico Madrid, au făcut ca echipa craioveană să ierneze pe primul loc.

După cum începusem sezonul eram puţin dezamăgit, nu neapărat de joc, ci de rezultate. Din fericire ne-am revenit rapid şi am avut o serie incredibilă, în care, în 3 meciuri am marcat câte 7 goluri, iar în jocul de pe teren propriu cu CSM Iaşi am reuşit să punctăm de 6 ori. Mă bucură acest apetit ofensiv, am demonstrat că avem jucători de calitate pe faza de atac şi sunt convins că din primăvară vom continua în acelaşi ritm. Mă bucură faptul că suntem primii în clasament, consider că merităm această poziţie după modul cum ne-am prezentat în campionat. Etapele care au rămas de jucat vor fi cu meciuri grele şi trebuie să rămânem concentraţi”, a spus antrenorul Daniel Mogoşanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei mari productivi jucători ai grupei de juniori U-17 sunt: atacantul Jovan Markovic care a punctat de 18 ori adică aproape 30 la sută din golurile oltenilor, iar Gârbiţă este al doilea marcator al echipei cu 11 reuşite. În lotul craiovean sunt jucători care au debutat şi în liga a 3-a la echipa secundă precum Zbona, Constantinescu Markovic, dar a fost folosit în unele jocuri şi Vladimir Screciu cel care a debutat şi în prima ligă sub comanda lui Gigi Mulţescu. Lotul pe care s-a bazat Daniel Mogoşanu în cele 16 etape jucate a fost alcătuit din: Bobonete, Niţuică, Constantinescu, Sima, Vadasis, Dobre, Șerban, Nichifor, Zbona, Mihăilă, Screciu, Gârbiţă, Markovic. Marc, Stăiculescu, Cercel, Manea, Pătulea Grigoraşcu şi Pacionel

Rezultate

Etapa 1 – CSU Craiova – Dinamo 1948 Bucureşti 2-3 (Au marcat: Zbona şi Gârbiţă)

Etapa a 2-a – Centrul de Excelenţă Buzău – CSU Craiova 1-1(Gârbiţă -pen), Etapa a 3-a- CSU Craiova – CSM Politehnica Iaşi 6-1 (Gârbiţă 2, Niţuică, Sima, Mihăilă, Cercel)

Etapa a 4-a – Chindia Târgovişte – CSU Craiova 0-1 (Zbona)

Etapa a 5-a – CSU Craiova – FC Braşov 7-0 (Gârbiţă 3, Zbona 2, Markovic, Nichifor)

Etapa a 6-a- Academia de Fotbal Farul Constanţa – CSU Craiova 1-4 (Markovic 3, Niţuică)

Etapa a 7-a – CSU Craiova – FC Voluntari 3-1 (Markovic 2, Gârbiţă)

Etapa 8-a – CSU Craiova – Sport Team Bucureşti 7-1 (Markovic 3, Zbona 3, Nichifor)

Etapa a 9-a – Juventus Bucureşti – CSU Craiova 0-2 (Markovic, Mihăilă), Etapa a 10-a – CSU Craiova – Asociaţia Regal Sport Club ”Ferdinand I” 3-2 (Markovic 2, Mihăilă)

Etapa 11-a – Petrosport Ploieşti – CSU Craiova 2-7 (Markovici 3, Nichifor 2, Zbona 2)

Etapa a 12-a – CSU Craiova – FC Viitorul Constanţa 3-1(Mihăilă, Markovic, Nichifor)

Etapa a 13-a – Concordia Chiajna – CSU Craiova 1-0, etapa a 14-a- Dinamo Bucureşti – CSU Craiova 2-2 (Markovic 2)

Etapa a 15-a – CSU Craiova – Centrul de Excelenţă Buzău 5-1 (Gârbiţă 2, Mihăilă 2, Stăiculescu)

Etapa a 16-a – CSM Politehnica Iaşi – CSU Craiova 1-2 (Mihăilă, Gârbiţă).

Clasament Juniori B

1. CSU Craiova 16 12 2 2 55-18 38

2. FC Viitorul 16 11 3 2 44-12 36

3. Dinamo 16 11 3 2 42-17 36

4. Regal Bucureşti 16 9 4 3 40-21 31

5. Concordia Chiajna 16 9 2 5 26-16 29

6. FC Voluntari 16 7 5 4 40-26 26

7. Centrul de Excelenţă Buzău 16 6 4 6 33-23 22

8. Juventus Bucureşti 16 5 5 6 19-32 20

9. Petrosport Ploieşti 16 5 4 7 27-38 19

10. Academia Farul 16 3 8 5 19-24 17

11. Sport Team Bucureşti 16 3 4 9 16-35 13

12. Poli Iaşi 16 2 4 10 16-47 10

13. Chindia Târgovişte 16 2 2 12 12-39 8

14. FC Braşov 16 1 2 13 10-51 5

Politica